Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre copil mort

RSS Știri
 

 
  • Copil mort din cauza ciupercilor din 19 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Un băiețel de șase ani și-a pierdut viața la Spitalul Clinic de Copii din Brașov, din cauza consumului de ciuperci otrăvitoare. Cel puțin așa susțin medicii, pe care, însă, familia micuțului îi acuză de malpraxis. Copilul din localitatea Măieruș a fost internat în spital pe 12 iunie și, trei zile mai târziu, a decedat. Potrivit doctorilor, băiețelul ar fi mâncat ciuperci împreună cu familia, însă doar el a fost internat în comă.

  • Copil de 12 ani, din București, mort în cantonament, în Bucegi din 8 Septembrie 2012 in categoria Social - economic

    Tragedie, în cantonamentul unor înotători juniori, situat lână cabana Piatra Arsă, din Munții Bucegi! Un copil, în vârstă de 12 ani, din București, a fost găsit fără suflare, la baza clădirii în care era cazat. Ipoteza anchetatorilor este aceea că minorul a încercat să treacă, în timpul nopții, de la o fereastră la alta, însă a alunecat pe o tablă și a căzut de la etajul trei.

  • Un copil a murit, iar alți doi au suferit arsuri grave, într-un incendiu produs în Mureș din 12 Martie 2012 in categoria Social - economic

    O fetiță de 13 ani a ars de vie, iar doi dintre frații ei au fost răniți, într-un incendiu produs la o casă din satul mureșean Bord. Focul a pornit de la acoperiș, iar fata reușise, in primă fază, să se salveze. Ea a reintrat însă în casă, prin bucătărie, pentru a se asigura că niciun alt membru al familiei nu a rãmas în locuință. Din păcate, minora nu a mai reusit să iasă.

  • Accident mortal, in Arges din 3 Iulie 2011 in categoria Social - economic

    Tragedie, pe o șosea din județul Argeș! Un șofer a adormit la volan, iar vehiculul a pătruns pe terasa din fața unui magazin, acolo unde a accidentat mortal un copil de 13 ani. Un alt minor, de aceeași vârstă, a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, în timp ce un bărbat de 54 de ani s-a ales cu piciorul amputat.

  • Penal in cazul copilului mort la Slatina din 19 August 2010 in categoria Social - economic

    Procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Olt au deschis dosar penal in cazul copilului de 2 ani care a murit luni la Spitalul Judetean Slatina. Micutul fusese adus în stare grava, dupa ce s-a înecat acasa cu boabe de porumb.

  • Copil mort la spital in Oltenita din 16 August 2010 in categoria Social - economic

    Directia de Sanatate Publica a judetului Calarasi, autosesizata în cazul copilului de 8 ani decedat la Spitalul Municipal din Oltenita, ancheteaza cauzele tragediei. Dupa primele investigatii, DSP va decide daca va convoca sau nu comisia de malpraxis. Baietelul a murit duminica în spital, în conditii suspecte, dupa ce suferise anterior o interventie chirurgicala la un picior.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2