Date companie
 
 
 
 

Prognoza 23-27 ian

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Ianuarie 2014
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte
Cerul va fi mai mult noros și trecãtor va ninge slab în centrul și estul țãrii și cu totul izolat în rest, iar în sud-vest, spre dimineațã, vor fi condiții pentru precipitații slabe mixte. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte. Temperaturile minime se vor situa între -16 și -10 grade în nordul și centrul Moldovei și între -9 și 3 grade în restul teritoriului.

Vineri
Vremea va fi închisã, iar în regiunile extracarpatice va continua sã se rãceascã, în timp ce în cele intracarpatice regimul termic va fi caracterizat de valori ușor peste cele caracteristice perioadei. Vor fi precipitații pe arii extinse. În regiunile intracarpatice ziua vor predomina ploile, iar noaptea vor fi mai ales lapovițe și ninsori. În restul teritoriului va ninge, mai abundent în Oltenia și local în Muntenia și zona Carpaților Meridionali, și doar la începutul intervalului vor mai fi precipitații mixte în Lunca Dunãrii. Izolat se va depune polei. Vântul va prezenta intensificãri în jumãtatea de sud a țãrii și local în centru și zona de munte, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -13 grade în nordul Moldovei și 7...8 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -15 și 2 grade.

Sambata
Vremea va fi închisã și va ninge în toate regiunile, și doar în Banat, Crișana și sudul Dobrogei, mai ales în prima parte a zilei, vor mai fi precipitații mixte și, izolat, condiții de polei. Vântul va continua sã aibã intensificãri în sudul, sud-estul și, local, în centrul țãrii, precum și la munte, viscolind și spulberând zãpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -13 grade în nordul Moldovei și 2...3 grade în Banat, Crișana și sudul litoralului, iar cele minime se vor încadra între -14 și -1 grad, mai scãzute în nordul Moldovei spre -17 grade.

Duminica
Vremea va fi în general închisã. Va ninge, tot mai slab cantitativ, în nord-vestul, vestul, sudul și sud-estul țãrii și izolat în rest. Îndeosebi în cursul zilei, vântul va mai avea intensificãri în regiunile sud-estice, viscolind zãpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -11 grade în Moldova și 2 grade în Transilvania, iar cele minime se vor încadra, în general, între -15 grade și -4 grade.

Luni
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi mai mult noros. Trecãtor va mai ninge slab în estul țãrii și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -10 și 0 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 și -3 grade, mai scãzute în depresiuni.


Vremea in Capitala

La noapte
Vremea va fi în general închisã și trecãtor va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã va fi de -5...-4 grade.

Vineri
Vremea va fi închisã și se va rãci. Temporar va ninge, mai consistent dupã-amiaza și noaptea, când și vântul se va intensifica, viscolind zãpada. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimã va fi de -8...-7 grade.

Sambata
Vremea va fi închisã, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificãri, viscolind zãpada. Temperatura maximã va fi de -7...-5 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -9 grade.

Duminica
Vremea se va menține închisã și, mai ales în prima parte a zilei, va ninge, în diminuare cantitativ. Vântul va mai prezenta unele intensificãri ziua, spulberând zãpada. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -6 grade, iar cea minimã va fi de -11...-9 grade.

Luni
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar se va menține ușor mai rece decât ar fi normal în aceastã perioadã. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimã va fi de -8...-7 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2