Date companie
 
 
 
 

Chivu dorit de Juventus!

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Martie 2012
Categorie : Sport | Cuvinte cheie : Juventus, Cristi Chivu, Inter Milano, Serie A
 

Cristi Chivu isi schimba echipa, dar nu si campionatul! Romanul a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Inter Milano, iar oficialii milanezi nu vor sa ii prelungeasca intelegerea. Juventus Torino, ocupanta locului 2 în Serie A, cu un joc mai puțin disputat, este interesată de achiziționarea unor jucători aflați la sfârșit de contract cu cluburile lor, printre fotbaliștii pe care îi are în vedere se numara și romanul Cristian Chivu. Potrivit calciopro.com, Juventus are nevoie de întăriri pentru sezonul viitor în care are mari șanse de a evolua în Liga Campionilor și, din motive economice, oficialii torinezi sunt foarte atenți la piața jucătorilor cu cost de transfer zero. "Chivu îi interesează pe oficialii «alb-negrilor» în mod desosebit, pe de o parte pentru că poate evolua atât fundaș central cât și fundaș stânga, iar pe de altă parte pentru că vârsta de 32 de ani îi poate permite să mai joace la un nivel ridicat câteva sezoane", au scris cei de la calciopro.com. Cristi Chivu evoluează din 2007, la Inter Milano  cu care a reușit să câștige Liga Campionilor în 2010.  Pe langa Juventus, de serviciile lui Chivu s-au mai aratat interesate in ultimele luni Milan, Napoli, Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen dar si Valencia.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Chivu, la AC Milan! ( 14 Ianuarie 2012 )

    Cristi Chivu nu paraseste Serie A! Jucatorul roman a intrat in ultimele 6 luni de contract cu Inter, iar cei din conducere nu vor sa-i mai prelungeasca intelegerea. In varsta de 31 de ani, Cristi Chivu este alesul lui Allegri,  românul are două argumente care-l recomandă pentru un loc în echipa "rossonerrilor": devine liber de contract în iunie și are multă experiență acumulată în Serie A, dar și în Liga Campionilor

  • Victorie la pas! Rapid, in optimi! ( 22 Septembrie 2011 )

    Rapid a trecut de Juventus Bucuresti in 16-imile Cupei Romaniei si se pregateste de un nou test: optimile!

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2