Veste excelenta pentru fanii Rapidului! Partida cu Astra, de duminica, din Giulesti se va juca cu spectatori. Comisia de Recurs din cadrul FRF a admis, joi, memoriul depus de Rapid la decizia Comisiei de Disciplină.
Un electrician din Râmnicu Sărat a murit, după ce a căzut de pe un stâlp, de la șase metri înălțime. Omul încerca în acel moment, împreună cu doi colegi, să racordeze o școală, la rețeaua de distribuție a energiei electrice. La un moment dat, el s-a dezechilibrat și s-a prăbușit în gol. Colegii lui au chemat ambulanța, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Traumatismul suferit la cap a fost...
Invazie de omizi, în județul Ialomița! Din cauza ploilor, dar si a caniculei din ultima perioadă, oamenii spun că omizile s-au înmulțit peste tot și au ajuns să le intre în case. Mai rău, le-au distrus mulți pomi frctiferi, dar și rodul din acest an. Ba chiar au năvălit și prin grădini, pe legume și zarzavaturi. Oamenii sunt disperați și nu mai știu ce să facă, pentru a scăpa de omizi. Omizile au distrus merii, perii, prunii, dar și alți pomi.
Grav accident de circulație în comuna Slobozia, din județul Argeș. Un copil în vârstă de 11 ani a ajuns în comă la spital, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. La volan se afla un tânăr de 18 ani, care a pierdut autovehiculului și a derapat. Copilul a fost dus inițial la Spitalul Județean Argeș, dar pentru că starea lui era foarte gravă, a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD la Spitalul Bagdasar Arseni din București.
Crimă macabră într-un sat din județul Arad! O femeie, bolnavă psihic și-a ucis fosta soacră, a înjunghiat un miel pe care l-a aruncat în foc și a decapitat un câine.
Un pompier din Bacău se zbate între viață și moarte, după ce a fost mutilat de o bară metalică care a căzut dintr-un camion încărcat cu fier vechi. S-a întâmplat pe o șosea din Onești. Barbatul de 51 de ani, care lucra ca pompier pe platforma industrială de la Onești, ieșise din tura de noapte și se îndrepta cu mașina spre casă. Bara a intrat prin parbrizul mașinii și i-a străpuns craniul. Omul a fost dus în comă la spital.
Strivită de o basculantă! O femeie de 74 de ani din Sinaia a pierit sub roțile unei mașini de mare tonaj, chiar la câțiva metri distanță de casa unde locuia.
Român, arestat în Italia! Bărbatul în vârsta de 28 de ani este suspectat că plănuia sa comită un atac cu bombă. El a fost oprit, împreună cu un complice albanez, pe o autostradă din sudul Italiei.
Grav accident într-o comună din județul Vaslui! Șapte persoane, printre care și un copil în vârstă de un an, au fost rănite, după ce o mașină de pâine a intrat într-un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar.
Custodia unei fetițe de 5 ani, motiv de scandal între mamă si bunici. O femeie din Botoșani, care la scurt timp după naștere și-a lăsat copilul în grija bunicilor, a obținut acum în instanță dreptul de a-și lua fiica înapoi. Pentru că bunica s-a opus, mama a mers cu jandarmii și cu executorul judecătoresc să își recupereze copilul.
O nouă tendință demografică prinde contur. Tot mai mulți români migrează de la oraș la sat! Cei care acum 20 de ani s-au înghesuit să-și facă un rost în mediul urban preferă acum să trăiască la țară. Ei spun că s-au săturat de viața între betoane, de aglomerație și de veniturile insuficiente. Alții fac afaceri în mediul rural sau pur și simplu au ales stilul liniștit de viață de la sat.
Bolnavii de cancer, fără speranță din cauza sistemului de sănătate. La Galați, singurul aparat de radioterapie de la spitalul de urgență s-a defectat și sute de oamenii nu pot decât să aștepte o soluție. Probleme au și bolnavii din Cluj, din cauza lipsei de fonduri.
Gigi Becali rămâne cu aceeași pedeapsă, de trei ani și jumătate de închisoare. Magistrații Tribunalului Constanța au decis să respingă ca nefondată contestația la executare depusă de avocații omului de afaceri și l-au obligat pe acesta și la plata sumei de 200 de lei, cheltuielile judiciare avansate de către stat.
Dramă într-o familie din Bistrița-Năsăud! Un copil de un an și trei luni a murit, după ce a fost călcat cu tractorul de un vecin. Totul s-a petrecut sub ochii bunicii sale. Micuțul se juca în curtea casei, curte împărțită de două familii. La un moment a alergat în direcția vecinului, care își parca tractorul. Bărbatul susține că nu l-a văzut pe copil în spatele utilajului. Părinții au chemat ambulanța, dar nu au mai așteptat...
Torționarul Alexandru Vișinescu a avut un nou acces de agresivitate la adresa jurnaliștilor! Dacă în fața judecătorilor susține că este bolnav și neputincios și nu poate răspunde pentru crimele împotriva umanității, în viața de zi cu zi are, însă, reacții violente. Surprins de o echipă de televiziune în timp ce-și cumpăra o sticlă cu vin, Vișineascu a fost deranjat de faptul că era filmat. Nu este pentru prima dată când...
Imprudența l-a costat viața pe un bărbat din Bacău, care a traversat calea ferată prin loc nepermis și fără să se asigure. Omul plecase de acasă, ca să-și viziteze sora. În drumul său, a traversat calea ferată printr-un loc nepermis, fără să fie atent dacă se apropie vreun tren. A fost lovit de cum a pus piciorul pe șina de cale ferată. Mecanicul locomotivei susține că omul a ieșit brusc dintr-un tufiș de...
Sprijin financiar pentru producătorii români afectați de embargoul impus de Kremlin pe legume și fructe ce provin din țările care au aderat la sancținile instituite împotriva Rusiei. Potrivit Mediafax, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a declarat că producătorii afectați de embargou vor fi eligibili pentru a beneficia de sprijin, chiar dacă nu fac parte din asociații, un aspect important pentru...
Theodor Berna, supranumit regele asfaltului, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Berna este acuzat de procurori că a înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale nereale, urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienței ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăți comerciale de tip fantomă.
Dinu Patriciu a încetat din viață, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică din Londra, în urma unei infecții pulmonare. Omul de afaceri suferea de mai mulți ani de cancer hepatic. În anul 2012, Dinu Patriciu a fost supus unei operații de transplant de ficat la un spital din Milano. Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai bogați și mai influenți români din ultimul deceniu. A ocupat timp de trei ani consecutiv, între 2009 și 2011...
Guvernul a aprobat proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor și a mamelor, care au primit sume necuvenite de la stat din vina funcționarilor. Actele normative vor fi transmise Parlamentului spre adoptare. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că sunt scutiți de la restituirea sumelor încasate pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament.
Este oficial! Elena Udrea este desemnată candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale din această toamnă. Decizia a fost luată, marți, de conducerea partidului, cu o majoritate covârșitoare, singurul vot împotrivă fiind cel al vicepreședintelui PMP, Cristian Preda. Elena Udrea a declarat că șeful de campanie va fi deputatul Eugen Tomac, fostul președinte al formațiunii. Anterior deciziei...
Sfârșit de săptămână de coșmar pe șoselele din România. La Cluj, un copil de nouă ani a fost grav rănit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis. Martorii spun că băiatul a sărit pe șosea dintre câteva mașini parcate, fară să se asigure. Șoferul nu a mai avut timp să frâneze. L-a acroșat cu mașina, iar băiatul a fost grav rănit la cap și la picioare.
O clipă de neatenție le-a adus sfârșitul! O femeie însărcinată în luna a șasea și copilul ei de doi ani au murit după ce au fost loviți în plin de o masină, într-o localitate din Dâmbovița. Cei doi traversau strada printr-un loc nepermis.
Vremea rea din weekend-ul care tocmai a trecut le-a stricat minivacanța românilor. După o săptămână de caniculă, temperaturile au scăzut brusc cu 10 grade Celsius. Din cauza ploilor și a furtunilor, sute de mii de oameni au fost nevoiți să se întoarcă acasă, de la munte sau de la mare. La Constanța, o rupere de nori de o jumătate de oră a transformat orașul într-un adevărat lac.
Torționarul Ion Ficior a fost trimis în judecată! El este acuzat de crimele din perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat surse din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, citate de Mediafax. Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității.