Sute de mii de copii din România, nevaccinați! Este vorba de aproape 500.000 de copii care nu au beneficiat de produse din programul național de imunizare. Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin, însă, că dozele achiziționate recent vor acoperi necesarul. Potrivit acestora, până la sfârșitul lunii iulie va fi distribuită medicilor de familie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin, care va asigura necesarul pentru o perioadă de cel puțin un an. Totodată, din 10 iulie vor fi livrate peste 330.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei. Recuperarea la vaccinare se realizează de către medicii de familie, care vor programa vaccinările în funcție de vârsta copiilor și de disponibilitatea părinților de a accepta imunizarea micuților. Ministerul Sănătății a mai anunțat că a achiziționat până în acest moment aproape 155.000 de doze vaccin tetravalent, iar până la sfârșitul lunii august va fi livrată o cantitate nouă de 168.200 de doze de astfel de vaccin. Tot anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat vaccin pe nevoi speciale. În ceea ce privește distribuția vaccinurilor în farmacii, reprezentanții Ministerului spun că responsabil pentru acest sistem este producătorul de vaccin sau distribuitorul acestuia. Criza vaccinului de anul acesta nu este o premieră. Și anul trecut, Ministerul Sănătății a întâmpinat aceleași dificultăți în aprovizionarea cu vaccin.
Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...
În fiecare an, pe 6 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Nicolae. Considerat ocrotitor al tuturor celor nedreptățiți și cunoscut pentru generozitatea sa ieșită din comun, Sf. Nicolae este și mesagerul bucuriei copiilor. În Ajunul sărbătorii, copiii...
Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități anunță că a început înscrierea pentru acordarea sprijinului de 39.000 de lei pentru tehnologii asistive și de acces, dedicate copiilor cu handicap.
Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

