Date companie
 
 
 
 

98% dintre bucureștenii expuși infracțiunilor stradale își retrag plângerile

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Mai 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : furt, bijuterii, infractiuni
 

Tâlhăriile, furturile de bijuterii sau de telefoane mobile sunt în cap de listă când vine vorba despre infracțiunile pe care oamenii legii încearcă să le prevină, în urma unor discuții cu cetățenii. Chiar și așa, românii se gândesc de zece ori înainte de a merge la poliție. Din teama de răzbunare sau ca să nu ajungă în instanță, 98 la sută dintre bucureștenii care cad pradă infracțiunilor stradale își retrag plângerile. Este și cazul Antoniei și al prietenei ei, care au fost agresate pe stradă de doi bărbați.

VOX Antonia: "M-au și amenințat de câteva ori. Mi-au spus că nu le este frică de poliție. (...) toți m-au sfătuit să nu continui cu acest demers, mai ales mama mea, care se temea că ar putea să vină peste noi sau să ne facă ceva. Prietena mea nu a depus plângere pentru că i-a fost frică că va fi agresată de aceștia (...) Eu am mers mai departe cu plângerea."

Cei doi bărbați au ajuns însă pe mâna poliției și au fost condamnați la închisoare cu suspendare. În schimb, mii de infractori scapă basma curată și continuă să încalce legile.

VOX: "-V-ar fi frică de agresor să nu se răzbune? -Bineînțeles că mi-e frică."

VOX: "Nu aș retrage-o. Nu! Pentru că ce mi s-a întâmplat mie, se poate întâmpla altcuiva."

Oamenii legii fac apel la cetățeni să sesizeze imediat autoritățile dacă sunt victimele unor infracțiuni.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • ”JUPITER 4” continuă cu a treia zi de percheziții ( 5 Noiembrie 2025 )

    Operațiunea ”JUPITER 4” marchează a treia zi de percheziții, în mai multe județe din țară, și de punere în executare a mandatelor de aducere. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului...

  • Verigheta, motiv de dispută în Sănătate ( 26 Octombrie 2025 )

    Tensiuni între ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cadrele medicale din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă! Șeful Sănătății le-a cerut angajaților din ATI să renunțe la bijuterii, verighete și unghii false, așa cum prevede legea...

  • Motocicletă furată în Elveția, găsită în România ( 22 Octombrie 2025 )

    Motocicletă furată din Elveția, descoperită la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, din județul Iași. La graniță, s-a prezentat pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui microbuz, în interiorul căruia transporta o motocicletă. 

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

  • Reținuți pentru furt ( 27 August 2025 )

    Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au reținut trei bărbați din județul Cluj, pentru furtul a peste 30.000 de euro dintr-o locuință, din Târgu Mureș.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2