Date companie
 
 
 
 

A doua slujbă de Înviere

RSS Știri
 
 
Data publicării : 24 Aprilie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Invierea Domnului
 

Creștinii s-au adunat în număr mare în biserici în prima zi de Paști. Bucuroși, aceștia au cântat în cor Hristos a Înviat, au ciocnit ouă și au mâncat cozonac.

AMBIANȚĂ

GRIGORE MAZILESCU, preot parohia Costeasca

"Astăzi biserica noastră serbează cea mai mare sărbătoare numită sărbătoarea sărbătorilor și anume Învierea. De ce este mai mare decât cealaltă, pentru că pe această Înviere se bazează întreaga învățătură ortodoxă. Sfântul Apostol Pavel spune că dacă nu ar fi murit și nu ar fi înviat atunci zadarnică ar fi toată propovăduirea, atunci ar fi zadarnică toată credința."

"Am venit și cu ăsta mic, ușor, ușor, poate el va ajunge mai în adâncime decât am reușit noi să ajungem. Hristos a Înviat la toată lumea!"

"Învierea este momentul sublim al creștinismului, fără Înviere creștinismul nu are valoare deplină."

Denumirea de Paști vine din ebraicul pesah care înseamnă trecere. Paștele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roșie, din robia Egiptului în pământul făgăduinței, Canaan. Paștele creștinilor este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălțarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăsește în salutul "Hristos a Înviat!", la care se raspunde cu "Adevărat a Înviat!". De Paște, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Hristos Se mai arată după Înviere de câteva ori, ca să certifice că Învierea Sa este reală, dar viață Lui nu mai este existența biologică din lumea aceasta. Praznicele împărătești legate de sărbătoarea Învierii Domnului vor continua cu sărbătoarea înălțării Domnului peste 40 de zile și Pogorârea Sfântului Duh sau sărbătoarea Rusaliilor, la 50 de zile după Sfintele Paști.


A doua slujbă de Înviere

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2