Teribilism la limita iresponsabilității, din partea unui tânăr, care, pentru a-și impresiona prietenii, a tras frâna de mână a taxiului la bordul căruia se aflau. Autoturismul a părăsit direcția de mers și s-a oprit în două mașini parcate pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada care leagă comuna ilfoveană Roșu, de Capitală. În urma impactului, taximetristul și doi dintre cei patru aventurieri au ajuns la spital, cu răni grave.
VOX "Mi-a spus că venea spre Roșu, aici, și era cu niște tineri în mașină. A zis că unu dintre ei a tras frâna de mână, în timpul mersului."
VOX "Am auzit o bubuitură puternică și am ieșit. Pasagerii din mașină, cei trei, erau afară, plus șoferul, mai puțin unu', care era pe bancheta din spate."
IRINA ILIE, medic, S.M.U.R.D. "Echipajele S.M.U.R.D. au preluat doi pacienți. În acest moment, conștienți și echilibrați termodinamic și respirator. Vor fi transportați la spitale pentru investigații, în vederea stabilirii diagnosticului final."
Cunoscuții celor patru teribiliști au fost șocați de gestul acestora.
VOX "- Îi știți pe bãieții de aici? - Îi cunoaștem, normal! Sunt copii cuminți!"
GHEORGHE MIHAI, inspector, Serviciul Rutier Ilfov "Am fost solicitați să intervenim la un accident de circulație. Din primele verificări, reiese că conducătorul auto a pierdut controlul volanului și s-a lovit cu cele două auto, care erau parcate."
Tânărul care a tras frâna de mână riscă să se aleagă cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.
Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent.
Incident șocant, pe o stradă din București! Fratele tânărului care a murit, anul trecut după ce s-a drogat în garajul lui Tudor Duma, zis ”Maru”, a fost agresat de un vlogger american. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

