Accident grav pe Drumul Național 67, între Tg. Jiu și Râmnicu Vâlcea! Cinci persoane au fost rănite și au fost transportate cu ambulanțele la spital, după ce un șofer a pierdut controlul volanului și ajuns pe contrasens, unde a lovit în plin o mașină care circula regulamentar. Totul s-a întâmplat din cauză că șoferul vinovat nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față și, la un moment dat, ca să evite tamponarea, a făcut o manevră care l-a făcut să scape mașina de sub control, ajungând pe contrasens.
VOX "Carosabil umed. Nu am avut viteză mare. Am frânat până în el, dar nu mă opream chiar până în el. Se vede și urma și, ca să nu-l izbesc, fiind un lanț de mașini, am luat decizia să fac un pic pe lângă el și aia a fost! A venit o mașină de pe contrasens cu viteză foarte mare și impact frontal."
VOX "A venit frontal băiatul de București și a intrat direct frontal în el."
La fața locului au intervenit rapid echipajele medicale și de poliție. Cinci ambulanțe au preluat răniții. Cele cinci persoane rănite, dintre care două în stare gravă, au fost transportate la spital. Circulatia în zonă a fost blocată zeci de minute, până ce polițiștii au încheiat cercetările la fața locului. Pe numele șoferului care a provocat accidentul a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Un șofer a fost rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 14, în afara localității Copșa Mică, din județul Sibiu.
Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

