Accident grav in Targoviste! Un sofer de 27 de ani a ajuns în stare grava la spital, dupa ce a produs un accident în centrul orasului. Tânarul grabit sa ajunga acasa a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde a lovit o alta masina în care se aflau trei persoane. Imediat dupa impact masina soferului vinovat a luat foc.
PRODAN ADIN, sef Garda de Interventie detasament Târgoviste : "Am lucrat pentru localizarea incendiului si a acorda primul ajutor pentru victima. Apoi am trecut la descarcerare. Interventia a fost extrem de dificila deoarece avea ambele picioare prinse în podea."
Inspector MARIN MARIUS, Politia Rutiera : "Accidentul s-a produs, posibil, pe fondul patrunderii pe contrasens, impact frontal între doua autovehicule, în urma impactului, un autoturism a fost proiectat catre dreapta si a luat foc."
Cele trei persoane din celalalt autoturism au ajuns si ele la spital cu rani usoare.
Potrivit newsin, soferul grabit care a suferit si arsuri a fost transportat la o clinica de specialitate din Bucuresti. Politistii spun ca accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Oamenii legii recomanda adapatarea vitezei la conditiile de drum, si pastrarea unei distante corespunzatoare fata de celelalte vehicule pentru a putea opri in siguranta.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

