Date companie
 
 
 
 

Accident grav în Vrancea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Ianuarie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, vrancea
 

Accident grav în localitatea Cotești din județul Vrancea. Pe drumul european 85, cunoscut și sub denumirea de "drumul morții", patru oameni erau să-și piardă viața, din cauza neatenției unui șofer. Vinovatul se îndrepta dinspre Râmnicu Sărat către Focșani, însă la un moment dat a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a izbit în plin o mașină care circula regulamentar.  

VOX  "Prietena mea mergea cu mașina aceea. Ce am înțeles din discuții, a venit cel cu mașina de Dâmbovița, a intrat pe contrasens și a luat-o în plin."

În urma impactului extrem de violent, una din mașini a fost aruncată în șanțul de pe marginea drumului, iar cealaltă a fost serios avariată. Medicii sosiți la fața locului le-au acordat primul ajutor celor patru răniți, iar mai apoi i-au transportat de urgență la spital. Trei dintre cele patru persoane rănite sunt cadre didactice și făceau naveta de la Focșani în localitatea Tâmboiești, unde aveau ore. Una dintre victime, o profesoară de limba franceză, este internată în comă la Spitalul Județean din Focșani. La locul accidentului, au ajuns și polițiștii care au deschis o anchetă în acest caz. 



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )

    Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...

  • Accident grav în Petroșani ( 25 Ianuarie 2026 )

    Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66. 

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Grav accident în județul Hunedoara ( 7 Ianuarie 2026 )

    Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2