Date companie
 
 
 
 

Accident grav provocat de un șofer băut pe o șosea din Mehedinți

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 Iunie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, sofer, mehedinti, alcool, ranite, femei, trei
 

A lovit cu mașina trei femei și a fugit de la locul accidentului! Un tânăr de 23 de ani din județul Mehedinți s-a urcat la volan după ce a băut mai multe pahare cu vin. Amețit de alcool, a apăsat pe pedala de accelerație mai mult decât permite legea, dar a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens. Vehiculul a izbit în plin trei femei, care circulau pe marginea străzii. După accident, șoferul a abandonat victimele pe asfalt.

VOX "A dat tare cu viteză în ele și a fugit de la locul accidentului. S-a întors după jumătate de oră."

Accidentul s-a produs în această dimineață, la doar câțiva kilometri distanță de Drobeta Turnu-Severin.

VOX "A pierdut controlul asupra direcției pe fondul consumului de alcool și a pătruns pe contrasens. A acroșat trei femei, pietoni, care se deplasau pe partea stângă a direcției de mers."

Toate cele trei femei au fost rănite grav și au fost transportate la spital.

VOX "Una dintre victime este în stare extrem de gravă, cu comă posttraumatică, funcții vitale afectate, transportată la spital. Celelalte două victime, duse la spital, dar stabile."

După câteva zeci de minute, tânărul s-a întors ca să dea explicații polițiștilor. El este cercetat penal pentru vătămare corporală și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )

    Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...

  • Accident grav în Petroșani ( 25 Ianuarie 2026 )

    Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66. 

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Șofer rănit în accident ( 10 Ianuarie 2026 )

    Un șofer a fost rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 14, în afara localității Copșa Mică, din județul Sibiu.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2