Date companie
 
 
 
 

Accidente grave, pe drumurile din țară

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Ianuarie 2011
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, brasov, Severin, turnu, ranite, fracturi, traumatisme
 

Noapte de coșmar pentru membrii unei familii din Drobeta-Turnu-Severin, care au fost loviți pe trecerea de pietoni de un taximetrist. Mama și fiica au ajuns la spital, cu multiple fracturi și traumatisme, iar tatăl a scăpat cu răni ușoare.

AMBIANTÃ: "Te omor mã, te omor cã mi-ai omorât fetele. (îsi pune mâinile în cap, politistii îl iau de acolo)

AMBIANTÃ: "Una dintre victime a sãrit pe capota."

VOX sofer: "I-am vãzut în scurt, mi-a venit o masinã pe partea cealalatã, chiar nu am avut ce sã evit."

Un alt accident grav a avut loc la Brașov, acolo unde un copil se zbate între viață și moarte, din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate într-o intersecție. În accident au mai fost rănite încă patru persoane. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare, pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate.

VOX: "S-au izbit, l-a izbit pe Volswagen de coltul bisericii, de acolo a ricosat în masina parcatã. -V-ati speriat? -M-am speriat cã eram în magazin si eu am vãzut. Dupã aceea a fost impactul. Copilul a zburat pe geamul lateral si l-a prins între zid si masinã."

APOR BARTOS, medic, S.M.U.R.D. Târgu Mures "Copilul este în stare prea gravã ca sã suporte transportul la Târgu Mures si este mai benefic pentru el ca sã intre în sala de operatie de urgentã."

Din primele cercetări, a rezultat că băiatul nu purta centură de siguranță, în momentul impactului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Grav accident în județul Hunedoara ( 7 Ianuarie 2026 )

    Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat. 

  • Salt mortal în prăpastie ( 31 Decembrie 2025 )

    Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...

  • Accident rutier mortal pe DN 72 ( 26 Decembrie 2025 )

    Sfârșit tragic în prima zi de Crăciun! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O tânără a murit într-un accident rutier în județul Dâmbovița. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2