Fără ură, cu toleranță! Școala Gimnazială numărul 59 din sectorul 6 al Capitalei a fost gazda unui demers pentru combaterea fenomenului de bullying. Elevii au primit informații despre acest fenomen de la cadrele didactice, dar și de la reprezentanți ai Secției 22 de Poliție, precum și de la blogger-ul Irina Olteanu. Ea a scris despre bullying, după ce în școala gimnazială a trecut printr-o astfel de situație. În școlile din România, în mod repetat, unul din patru copii este umilit, iar trei din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, potrivit unui studiu național despre fenomenul de bullying, realizat de organizația Salvați Copiii în 2016. La nivel internațional acest fenomen este cunoscut și studiat, însă în România există un număr foarte mic de specialiști în domeniul bullying-ului și foarte puține programe de prevenire și stopare a acestui fenomen. Conform datelor UNICEF, țara noastră este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România – 46% – au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți.
O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...
Pregătirile pentru târgurile de Crăciun din București sunt pe ultima sută de metri. Potrivit anunțului transmis de Primăria Capitalei, sâmbătă, la ora 17:00, va fi deschis Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, aflat la a 18-a ediție...
Dacă în campania electorală pentru București vor predomina atacurile și jignirile, este greu de presupus că, după alegeri, va fi bine pentru actuala coaliție, indiferent cine va câștiga acest scrutin, a declarat premierul Ilie Bolojan pentru The News Man Romania.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

