Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu, audiați la D.I.I.C.O.T. într-un nou dosar! Sârbu și Roșca Stănescu au dat explicații în fața procurorilor aproape două ore într-un dosar privind presupuse credite contractate ilegal, în valoare de câteva milioane de euro, de la B.R.D.. Procurorii le-au adus la cunoștință celor doi acuzațiile de înșelăciune, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Potrivit anchetatorilor, Adrian Sârbu ar fi luat un credit de la B.R.D. în sumă de 4 milioane de dolari, pentru care a girat cu un contract de management încheiat cu un grup de presă internațional. La rândul lui, fostul senator Sorin Roșca Stăneascu a contractat un credit pentru investiții de trei milioane de euro. Ratele nu au fost achitate, iar garanțiile depuse au fost insuficiente pentru ca banca să poată recupera banii. În acest dosar mai sunt implicați fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, Remus Truică, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, și reprezentanți ai .R.D.. Sorin Roșca Stănescu este condamnat definitiv la doi ani și patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol. Adrian Sârbu a împlinit deja trei luni de când este în arestul central al Poliției, cercetat fiind într-un dosar de evaziune fiscală.
Traficanți de droguri capturați pe autostrada A1, în județul Sibiu! Doi cetățeni sârbi, cercetați pentru trafic internațional și intern de droguri de mare risc, au fost prinși în flagrant, cu peste 66 de kilograme de cocaină ascunse într-o autorulotă.
Direcția Națională Anticorupție a contestat, miercuri, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a Elenei Udrea. Marți, ea a primit vestea privind decizia de liberare condiționată în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești...
Perchezițiile efectuate de polițiști și de procurorii DIICOT, la grupări specializate în trafic de droguri și persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, s-au soldat cu arestarea a peste 100 de suspecți și plasarea sub control judiciar a altor 50.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Delta Dunării, județul Tulcea, mai multe plase de pescuit din fir textil și monofilament.
Dosar amplu de trafic de minori, pornografie infantilă și viol, instrumentat de procurorii DIICOT și polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Caraș–Severin. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019