Alertă în Timiș! Localnicii din Rovinița Mare au fugit din calea viiturii la rude și prieteni după ce râul Bârzava a ieșit din matcă și a inundat zonele Denta și Gătaia. Oamenii s-au mobilizat împreună cu pompierii și autoritățile și au făcut un dig din 10.000 de saci cu nisip, însă apa a trecut și de acesta și le-a ajuns în curți.
AMBIANȚĂ: "Mai fac față sacii? Nu mai fac. Nu mai face nicio față, niciun sac."
VOX:"Ne rugăm la Dumnezeu ca spadă apa, altceva."
VOX: "Poate să vină o viitură mult mai mare din sus de la Reșița."
VOX: "Este apa mare peste tot. Aici, la vecina, a intrat deja și în curte apa."
VOX: "Normal, trebuia dimineața să mergem la lucru, dar nu putem trece de la Denta încolo."
MIRCEA BĂCALĂ, prefectul județului Timiș: "Toate efectivele sunt pe teren, din păcate avem foarte multe breșe unde apa a depășit malurile și a intrat deja în gospodarii, lucru pe care l-am prevăzut de la ora 20:00."
Oamenii neajutorați au fost evacuați de autorități.
VOX: "Acum avem doi oameni în unitatea noastra școlară. Sunt doua femei în vârstă care chiar au nevoie și li s-au acordat toate condițiile necesare."
De vineri, temperaturile devin caniculare, iar în a doua partea a zilei, apar ceva condiții de averse la deal și la munte. Sâmbătă, temperaturile vor depăși 35 de grade la umbră. Pe seară, apar și ploile: local în sud-vestul tării și sporadic în restul regiunilor. Duminică se strică vremea în toată țară și va ploua temporar. Aversele vor fi însoțite de vânt și grindină și se pot aduna cantități importante de apă. Temperaturile scad mai ales în centru și Vest și vom avea de la 24 la 33 de grade de grade celsius.
Informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora Departamentul pentru Situații de Urgență nu ar fi avertizat populația din nordul Moldovei cu privire la riscul de inundații, sunt dezmințite. ”Ca urmare a unor declarații publice referitoare la presupusa...
25 de localități din nouă județe din țară au fost afectate, de duminică și până luni-dimineață, de ploi, viituri și vânt puternic. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul General pentru...
Situația de la Salina Praid continuă să producă îngrijorare. Sute de voluntari au ajutat echipele de intervenție la realizarea unor diguri de apărare la Praid.
Pompierii au finalizat evacuarea apei din 38 de gospodării din localitatea Boroșneu Mare, județul Covasna. De asemenea, în localitatea Băcel, echipajele ISU au continuat intervențiile, desfășurând activități de recunoaștere și sprijin pentru populație.
Circa o sută de gospodării au fost afectate în urma unei viituri de scurtă durată care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Dalboșeț din județul Caraș-Severin.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019