Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentelor în care au fost implicate două telecabine, la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, în urma cărora au fost rănite cinci persoane, între care și un copil. Accidentele produse duminică sunt cercetate de inspectori de la OPC, ISCIR, ITM și de polițiști din cadrul IPJ. Prefectul județului Sibiu, Lucian Radu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dispus ca aceste instituții să comunice rezultatele anchetelor în momentul în care le vor avea. nu circulă, luni, operatorii acesteia anunțând că va fi oprită pe toată durata cercetărilor. Reprezentanții firmei care administrează telecabinele au anunțat că acestea vor fi oprite pe toată perioada cercetărilor.
VOX "Sunt toate avizele și verificările la zi. O să cercetăm în continuare. O să vină și cei de la ISCIR să facem o cercetare amănunțită și să putem da explicații mai multe."
Aceiași reprezentanți au precizat că accidentele s-ar fi putut produce din cauza unei defecțiuni la sistemul electric.
LUCIAN RADU, prefect, județul Sibiu "A avut loc o defecțiune, o eroare la pupitrul de comandă. Nu s-a mai reușit frânarea celor două telecabine, care funcționează în tandem."
Telecabinele, în care se aflau zeci de persoane, au avut probleme în același timp. Telecabina care cobora și cea care urca nu au reacționat la frână și au intrat cu toată viteza în parapetii de beton ai stațiilor. Turiștii spun că au trecut prin momente de groază.
VOX "- Când să ajungem aici, a prins viteză și nu s-a mai oprit. S-a izbit în parapet. - Cu cine sunteți? - Cu copiii și cu soțul, care a plecat cu piciorul rupt."
Cinci persoane, printre care două turiste din Norvegia și Ungaria și un copil de doar patru ani, au ajuns la spital. Fratelui copilului rănit în accident, în vârstă de 8 ani, i s-a făcut rău în ambulanță, pe drumul de la Bâlea către Sibiu și a primit și el îngrijiri medicale. În acest moment, două dintre femeile rănite rămân internate, iar copilul de 4 ani este sub supravegherea medicilor, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Potrivit news.ro, telecabinele de la Bâlea au mai fost implicate în accidente, dar niciodată nu s-a întâmplat să fie răniți atâția turiști. De obicei, accidentele au vizat mai mult angajații telecabinei care au fost răniți sau chiar au murit, în urma unor probleme apărute pe durata funcționării instalației.
Patru persoane au fost rănite într-un accident produs marți dimineața pe DN5, în afara localității Daia, din județul Giurgiu. În accident au fost implicate două mașini.
Gala ”35 de ani de SMURD”, sâmbătă-seară, la Târgu Mureș! Sub sloganul ”SMURD - 35 de ani în slujba fiecărei secunde”, evenimentul a reunit toate categoriile care activează în sistemul de asistență medicală de urgență, voluntari, parteneri instituționali...
Profesor de religie constănțean, acuzat că i-a cerut unei eleve poze în ipostaze sexuale, a fost reținut. Procurorii DIICOT au dispus, marți, reținerea preotului, în vârstă de 48 de ani, cercetat în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie...
Coliziune violentă, la Mangalia! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. 14 persoane au fost rănite, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu un microbuz cu călători care circula din sens opus.
Incident grav la Campionatul Național de Rally Cross, desfășurat în comuna Bughea de Sus din județul Argeș! O roată desprinsă de la una dintre mașinile aflate în competiție a lovit doi spectatori. La momentul intervenției echipajelor de salvare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019