Date companie
 
 
 
 

Andrei Plăcintă, condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare cu executare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Martie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : inchisoare, curtea, apel, andrei, sentinta, placinta, executare
 

Patru ani și jumătate de închisoare cu executare! Aceasta este sentința Curții de Apel București în cazul lui Andrei Plăcintă, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Fiul fostului senator PDL, Sorina Plăcintă, poate să atace cu recurs această decizie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de zece zile. Andrei Plăcintă a fost trimis în judecată în iunie 2011. Dosarul se afla acum în rejudecare, la Curtea de Apel București, în urma unei decizii a magistraților Instanței Supreme. La prima judecată a apelului, Andrei Plăcintă a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, în timp ce instanța de fond, respectiv Tribunalul București, îl condamnase pe Andrei Plăcintă la trei ani de detenție cu suspendare. Fiul fostului ministru PDL al Tineretului si Sportului s-a ales cu dosar penal după un incident produs pe 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală. Astfel, pe fondul unor neînțelegeri cu prietena lui, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta și i-a luat telefonul mobil. În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbați, Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism, s-a urcat de mai multe ori cu mașina pe trotuar, cu intenția vădită de a-i lovi. În timp ce încerca să se țină cu mâinile de mașină, unul dintre bărbați a căzut în fața automobilului. Prin manevre succesive în față și în spate, Plăcintă a trecut peste el și i-a provocat mai multe răni.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat la închisoare în România ( 19 Decembrie 2025 )

    Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.

  • Tsunami în justiția românească ( 11 Decembrie 2025 )

    În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.

  • Dani Mocanu și fratele său, căutați de polițiști pentru ispășirea condamnării la închisoare ( 8 Noiembrie 2025 )

    Manelistul Dani Mocanu și fratele său, dați în urmărire generală în baza mandatelor de punere în executare a pedepsei cu închisoarea, sunt de negăsit. După pronunțarea sentințelor, polițiștii au mers la locuința din Ștefănești, județul Argeș...

  • Amendă pentru o ”glumă” la 112 ( 11 August 2025 )

    Problema reală și gravă a violenței domestice, aruncată în derizoriu de o femeie care i-a pus pe jar pe polițiști, după ce a sunat la 112 cu pretextul că este agresată de soț. Polițiștii au fost alertați de femeie că s-ar fi aflat pe autostrada A2 și că ar fi fost agresată...

  • Vlad Pascu, condamnat la 10 ani de închisoare ( 1 Februarie 2025 )

    Vlad Pascu, autorul accidentului foarte grav de la 2 Mai, din august 2023, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor doi, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare și la plata unor daune morale. Conform sentinței pronunțate...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2