Date companie
 
 
 
 

Apă contaminată cu clostridium, în județul Argeș

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Februarie 2026
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : arges, apa, vidraru, probe, statia, dsp, clostridium, rolert, cerbureni, colmatat
 

Mesaj RO-ALERT privind prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa din rețeaua de distribuție, transmis, luni-seară, în patru localități din județul Argeș! Sunt afectate comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești, precum și municipiul Curtea de Argeș. Conform mesajului, se interzice utilizarea apei pentru consum uman și animal, dar și pentru igiena personală. ”Consumați doar apă din sursele puse la dispoziție de autoritatea locală, izvoare verificate sau apă îmbuteliată. Începând cu 10.02.2026, ora 21:00, se va sista total furnizarea apei, timp de 24 de ore, pentru realizarea unor lucrări”, se arată în mesajul RO-ALERT. Direcția de Sănătate Publică Argeș a anunțat că prezența bacteriei Clostridium perfringens a fost detectată în probe de apă recoltate, pe 6 februarie, din trei puncte de consum din Curtea de Argeș. Conform Aquaterm, o nouă creștere a turbidității apei furnizate în zonă a fost înregistrată, în ultimele zile, după tranzitarea controlată a unei viituri prin Barajul Vidraru, situație care a dus la colmatarea completă a filtrelor din stația de tratare Cerbureni. Hidroelectrica a efectuat, în ultimele luni, o serie de deversări controlate din acumularea Vidraru, necesare pentru asigurarea condițiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare a amenajării hidroenergetice. Ca urmare a creșterii turbidității, în contextul deversărilor controlate din lacul Vidraru, apa furnizată pentru Curtea de Argeș și comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești nu mai este potabilă de la începutul lunii noiembrie 2025.


Apă contaminată cu clostridium, în județul Argeș

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Noi probleme cu apa, în județul Prahova ( 2 Ianuarie 2026 )

    Interdicție privind consumul apei furnizate în sistem centralizat în localitatea prahoveană Mănești, după ce analizele au arătat concentrații ridicate de arsen! De asemenea, au interdicție privind consumul apei și locuitorii comunei Albești-Paleologu...

  • Intervenție la barajul Paltinu ( 16 Decembrie 2025 )

    Au fost puse în aplicare procedurile pentru repornirea hidroagregatelor Hidroelectrica de la baza lacului de acumulare Paltinu, manevre care provoacă turbiditatea apei. Pentru ca apa cu turbiditate ridicată să nu intre în conductele operate...

  • Consecințe, în criza apei din județele Prahova și Dâmbovița ( 11 Decembrie 2025 )

    Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...

  • Avarii în sistemul de furnizare a apei ( 7 Decembrie 2025 )

    Sincopă în furnizarea apei, în două localități din județul Prahova! Potrivit comunicatului transmis de Hidro Prahova, sâmbătă-seară, de la ora 22:00, a fost întreruptă temporar furnizarea apei în municipiul Câmpina și, parțial, în comuna Poiana Câmpina...

  • Măsuri de intervenție, sub avertizarea de vreme severă ( 7 Octombrie 2025 )

    Apa Nova mobilizează echipe operaționale extinse în București, ca urmare a avertizării de vreme severă. Potrivit avertizării de tip cod roșu, se pot acumula cantități de apă de peste 100 de litri/metru pătrat, iar rafalele de vânt pot ajunge...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2