Date companie
 
 
 
 

Atenționare de ninsori și viscol pentru întreaga țară

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Decembrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : atentionare, cod
 

Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, în întreaga țară. Meteorologii au emis o atenționare valabilă de vineri dimineață, de la ora 8.00, până în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.00. Totodată, a fost emis și cod portocaliu de viscol pentru mai multe zone de munte. Centrul Infotrafic a impus deja restricții pentru mașinile de mare tonaj, în județul Maramureș, unde ninge abundent. Vântul va avea intensificări în Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia. În seara zilei de vineri și în prima jumătate a nopții de vineri spre sâmbătă, vântul va sufla cu putere, mai ales în Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei. Rafalele vor depăși 55 - 65 de kilometri pe oră și, pe arii restrânse, 70 - 75 de kilometri pe oră. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitații mixte care vor favoriza formarea poleiului.

În nordul și centrul țării, dar mai ales în zonele de munte, va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind și troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu peste 90...100 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri. Meteorologii au prelungit avertizările cod portocaliu de viscol emise pentru județele Neamț și Suceava, care au ieșit din vigoare la ora 10.00, până la ora 16.00. Totodată, a fost emisă o avertizare cod portocaliu și pentru județul Cluj, valabilă până la ora 14.00. Și aici, la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele de vânt pot depăși 90 de kilometri la oră.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Măsuri de intervenție, sub avertizarea de vreme severă ( 7 Octombrie 2025 )

    Apa Nova mobilizează echipe operaționale extinse în București, ca urmare a avertizării de vreme severă. Potrivit avertizării de tip cod roșu, se pot acumula cantități de apă de peste 100 de litri/metru pătrat, iar rafalele de vânt pot ajunge...

  • Revine căldura intensă ( 20 August 2025 )

    După câteva zile cu temperaturi ceva mai blânde, revine căldura intensă. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă pentru Banat, sudul Crișanei și al Olteniei, sudul și centrul Munteniei,precum și în sud-vestul Dobrogei. 

  • Natura dezlănțuită ( 28 Iulie 2025 )

    25 de localități din nouă județe din țară au fost afectate, de duminică și până luni-dimineață, de ploi, viituri și vânt puternic. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul General pentru...

  • Vreme umedă și rece, în aproape toată țara ( 25 Mai 2025 )

    Ploile torențiale au făcut prăpăd, în județul Bacău! O viitură puternică, formată sâmbătă pe un drum național din județ, a inundat locuințele din satul Zăpodia, a luat pe sus trei autoturisme parcate și a colmatat fântâni, șanțuri și podețe.

  • Cseke Attila spune că se lucrează la simplificarea codului de urbanism ( 16 Iunie 2021 )

    Construcțiile ar putea fi autorizate mai simplu! Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2