Date companie
 
 
 
 

Atmosferă de basm, la Stâna de Vale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Ianuarie 2026
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : turisti, ninsoare, bihor, iarna, partii, parcul, sporturi, stana, vale, statiune, aventura
 

Ninsoare ca-n povești în prima zi a noului an, la Stâna de Vale din județul Bihor! După o noapte în care au avut parte de muzică, dans, foc de artificii, bucate delicioase și au trăit bucuria de a fi împreună la trecerea pragului dintre ani, turiștii au ieșit, cu mic, cu mare, în aer liber. Un pic de odihnă după petrecere i-a pregătit și impulsionat pentru distracția pe părtiile de schi, tubing și săniuș sau pentru explorarea Parcului de Aventură ori pentru a simți din plin binefacerea plimbării prin zăpadă.

VOX ”Venim de fiecare dată când avem ocazia, în special în vacanțe. Venim cu copiii. Ne place foarte mult aici. E zăpadă, pârtiile foarte frumoase, schiem, mergem cu sania. Ne place foarte mult aici, la dumneavoastră.”

VOX ”De la Cluj-Napoca am venit. Nu este prima dată când venim la Stâna de Vale, dar este prima dată când avem bucuria ca, în noaptea de Anul Nou și în prima zi după Anul Nou, să avem atâta zăpadă pe pârtie și să putem, eventual, să ne și punem schiurile în picioare, să tragem o tură de schi, să venim cu sania la săniuș”.

VOX ”Îmi place aici, e frumos. Ninge foarte frumos, ca-n povești. Nu prea mai vezi aici așa ninsoare frumoasă. Pârtia, mai ales, e foarte bună. Îmi place mult și, da, e chiar frumos!”

Distracția continuă la Stâna de Vale, în aceste zile de început de an. Aerul curat puternic ionizat, splendoarea peisajului de iarnă, stratul gros de zăpadă, posibilitățile de practicare a sporturilor de iarnă, baza de tratament și spa, condițiile deosebite de confort, precum și atracțiile turistice din zonă le asigură oaspeților stațiunii bihorene vacanța de vis.


Atmosferă de basm, la Stâna de Vale

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Crescătorie ilegală de reptile ( 16 Ianuarie 2026 )

    Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...

  • Întârziere motivată ( 8 Ianuarie 2026 )

    Președintele Nicușor Dan s-a întors în București, de la Paris, cu o întârziere de 24 de ore, după ce aeronava cu care urma să plece nu a reușit să decoleze din cauza ninsorilor. 

  • România, pregătită pentru creșterea consumului de gaze ( 8 Ianuarie 2026 )

    România este pregătită pentru creșterea consumului de gaze naturale prognozată în perioada următoare. Este anunțul făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi. 

  • Boboteaza, ziua sfințirii apelor și a renașterii ( 6 Ianuarie 2026 )

    Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.

  • Ajun de Bobotează, la Stâna de Vale ( 5 Ianuarie 2026 )

    Sărbătorile de iarnă continuă, la fel și distracția în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Copii, părinți, bunici, iubitori ai sporturilor de iarnă sau, pur și simplu, dornici de plimbare în aerul curat al zonei, cu toții trăiesc din plin bucuria zilelor petrecute...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2