Poliția Română a publicat pe Facebook o imagine cu o mamă cu copilul în brațe, trecând grăbită printre două TIR-uri aproape de o trecere pentru pietoni. Imaginile au fost publicate în mediul online. Femeia traversează prin loc nepermis o șosea aglomerată. "O fotografie. O mamă cu copilul în brațe, trecând grăbită printre două TIR-uri, iar la doar câțiva pași… exista o trecere pentru pietoni. Oare ce exemplu va urma copilul în momentul în care va fi nevoit să treacă strada de unul singur? Calea scurtă, riscantă și convenabilă pe moment sau cea sigură și la doar câțiva pași în plus?”, au scris polițiștii pe rețeaua de socializare. Potrivit Poliției Române, acesta este doar un exemplu dintre cele 11.582 de abateri ale pietonilor, înregistrate în doar o săptămână, în România. "Alege pașii siguri: Te oprești! Te asiguri! Traversezi pe trecerea pentru pietoni!”, a precizat Poliția Română.
Polițiștii de la transporturi au derulat acțiunea „RAIL ACTION DAY – Active Shield”, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.
Poliția Română anunță noi măsuri în cazurile de violență domestică din Teleorman și Mureș. Potrivit IGPR, a fost dispusă declanșarea cercetării față de 14 polițiști, șase dintre aceștia cu funcții de conducere, în cazul care a avut loc în Teleorman, pe 8 noiembrie, unde o femeie 25 de ani a fost ucisă de fostul soț.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat și desfășurat o razie cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea infracționalității, a conflictelor stradale, asigurarea unui climat de liniște și ordine publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Accident cu o mașină de poliție, într-un sat din județul Neamț! Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Doi bărbați au ajuns la spital după un accident cu o autospecială IPJ și un autoturism în satul Căciulești din comuna Girov.
Polițiștii din Bistrița-Năsăud și Cluj au descins la locuințele a trei bărbați din Dej, cercetați în două dosare penale. Dosarul vizează comiterea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

