Inspecția Judiciară, sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii, în cazul declarațiilor făcute de președintele Traian Băsescu în dosarul Microsoft și premierul Victor Ponta cu privire la ancheta de la Lukoil. Totodată, Inspecția Judiciară va analiza și declarațiile făcute de senatorul liberal, Varujan Vosganian referitor la condamnarea lui Sorin Roșca Stănescu.
LIVIA DOINA STANCIU, judecător, C.S.M. "Raportat la afirmațiile făcute fie de premier, de președintele statului, de un domn senator la adresa justiției. Inspecția va efectua verificări în fiecare caz în parte, se vor transmite plenului C.S.M. constatările în parte. Vom vedea dacă putem vorbi de un atac la adresa independenței sistemului judiciar, a reputației profesionale."
ADRIAN BORDEA, judecător, C.S.M. "Trebuie apărată independența justiției, indiferent de persoana care afectează independența justiției."
Inspecția Judiciară va analiza totodată și declarațiile reprezentanților Lukoil privind ridicarea sechestrului de către anchetatori.
TIBERIU NIȚU, judecător, C.S.M. "Un astfel de anunț "dacă mâine nu ridici sechestrul, noi plecăm de aici", cu toate implicațiile pe care orice om le conștientizează, asta da! Această declarație este de natură să pună presiune pe procuror și să-l timoreze."
În data de 3 octombrie, când șeful statului a dat aviz urmăririi penale a cinci miniștrii în dosarul ”Microsoft”, a făcut aprecieri privind acest caz. În declarația susținută astăzi, la Palatul Cotroceni, șeful statului a anunțat că își menține aprecierile făcute la acel moment. Referitor la dosarul Lukoil, premierul Victor Ponta a făcut, la începutul săptămânii, apel la înțelepciunea procurorilor, să găsească soluții legale pentru a nu se bloca activitatea rafinăriei. În joc, spunea premierul Victor Ponta, este soarta a 3.500 de angajați. La rândul său, Varujan Vosganian declara, miercuri, referitor la condamnarea lui Sorin Roșca Stănescu, că "un procuror cere și judecă, iar Curtea de Apel este de fapt o prelungire a celor care acuză". Inspecția Judiciară va analiza declarațiile celor trei și va prezenta concluziile într-un singur raport.
Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...
Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg i-a dat câștig de cauză judecătorului Cristi Danileț, în cauza ”Danileț împotriva România”. CEDO a decis, luni, că autoritățile române au încălcat articolul 10 din Convenția Europeană...
Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...
Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Blocul din cartierul Rahova afectat grav de explozie nu va fi demolat complet, ci vor fi executate lucrări de punere în siguranță. Măsurile se bazează pe raportul tehnic, în care se recomandă dezafectarea etajelor superioare și consolidarea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

