Oamenii care preferă să trăiască din ajutorul social, dar fug de muncă, nu vor mai primi ajutor social. Prevederea se regăsește într-o inițiativă legislativă liberală, iar proiectul a fost depus deja la Senat. Astfel, cetățenii care primesc ajutor social, dar refuză să lucreze ca zilieri își vor pierde dreptul de a primi de la stat venitul minim garantat. Noul proiect prevede ca primarii să întocmească un Registru al zilierilor în care persoanele apte de munca beneficiare de ajutor social sunt obligate sa se înscrie, în termen de 10 zile de la data emiterii dispozitiei de acordare a venitului minim garantat de către primărie. Primarul va fi cel care va repartiza muncitorii zilieri pe diverse activități sezoniere. De asemenea, inițiativa legislativă prevede aplicarea măsurii de sistare a acordării ajutorului social persoanei care refuză în mod repetat, de două ori, munca pentru care a fost solicitat de primărie. Senatul este prima cameră sesizată în cazul proiectului legislativ inițiat de PNL, Camera Deputaților fiind for decizional.
Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.
În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici! Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, anunță că va fi propus un ajutor financiar pentru seniorii cu pensii mici, în lunile aprilie și decembrie ale acestui an.
Ministrul Muncii, Florin Manole, respinge ideea conform căreia beneficiarii de ajutoare sociale refuză să muncească pentru că le dă statul bani. "Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul - X nu vrea să muncească...
Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

