Viscolul, ninsorile și gerul din ultimele zile au făcut victime. Trei oameni și-au găsit sfârșitul din cauza vremii severe. Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Mioveni, județul Argeș, a murit, marți dimineață, după ce i s-a făcut rău din cauza frigului.
VOX "Eu l-am găsit, la ora 5. Am făcut rondul și, când m-am întors pe acolo, l-am găsit decedat."
VOX "Un caz găsit în stradă. A fost găsit decedat. De câte ore credeți că este mort? De cel puțin 12 ore."
Bilanțul negru este completat de două decese, la Tulcea și Vaslui. O femeie, în vârstă de 31 de ani, însărcinată în opt luni, a murit în ambulanța care o transporta de la Tulcea la spitalul din Constanța. Mai avea acasă patru copilași. O altă femeie, din județul Vaslui, a decedat în timp ce aștepta salvarea, care a rămas înzăpezită și nu a mai putut ajunge la intervenție. Femeia avea 25 de ani.
VOX "Noi avem un buldoexcavator. Ne facem treaba, dar bate vântul încontinuu. Pacienta era în stare de inconștiență, destul de gravă."
Mai multe persoane dependente de dializă au trăit un adevărat coșmar, după ce au rămas blocate în troiene, pe drumul spre spital. În Vrancea, pompierii au intervenit pentru a transporta oameni care aveau nevoie de îngrijiri medicale. Printre aceștia, și un copil de 6 ani. Intervenție dramatică și în satul brăilean Tătaru! Din cauză că salvare a rămas blocată în zăpadă, asistenta și ambulanțierul au pornit pe jos spre casa unei bătrâne în vârstă de 82 de ani. Într-un final, aceasta a fost transportată la spital.
VOX "I-a zis un asistent că a făcut un preinfarct, că a făcut efort la zăpadă. Ea nu avea voie să facă efort, nu avea voie să stea în frig."
Aproape 17.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și militari au acționat în județele afectate de viscol, pentru deszăpezirea a peste 600 de mașini, în care se aflau aproximativ 1.000 de oameni.
Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...
Splendoarea iernii a cuprins în întregime stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, unde pregătirile pentru noaptea dintre ani s-au încheiat, iar oaspeții au parte de tot ce-și doresc. Un covor gros de omăt acoperă totul, iar peisajul pare desprins din basmele...
Un incendiu uriaș a cuprins, în această dimineața, un uscător de cereale din localiatea Enisala, județul Tulcea. Au ars 10 tone de semințe de floarea-soarelui, iar pompierii s-au luptat cu flăcările ore bune.
Dosar penal pentru ucidere din culpă și alte infracțiuni, în cazul celor doi muncitori care au murit în urma surpării unui mal de pământ! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Tragedia s-a produs miercuri, în jurul orei...
Afaceristul Fănel Bogos a fost plasat în arest preventiv, joi-seară, în urma deciziei judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui. În același dosar, instanța a respins propunerea de arestare preventivă pentru alți trei inculpați...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

