Bogdan Licu, candidat la funcția de prim-adjunct al procurorului general este acuzat de colegi de fals în declarații, după ce a ascuns apartenența la Masonerie. Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor solicită Inspecției Judiciare să facă cercetări cu privire la Bogdan Licu, care, în cadrul audierii sale în CSM, a recunoscut că a fost membru al Masoneriei, pentru câțiva ani. Astfel, el a recunoscut, implicit, că a încălcat legea și că se face vinovat de fals în declarații, pentru că nu a consemnat apartenența sa la această organizați, în declarațiile de interese, completate între anii 2008-2012. Reprezentanții Asociației îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu accepte numirea lui Bogdan Licu în funcția de prim-adjunct al procurorului general, pentru că ar fi încălcate criteriile legale de numire în ceea ce privește buna reputație. Și organizația civică Reset, din Iași, îi cere șefului statului, printr-o scrisoare deschisă, să nu îl numească prim-adjunct al Procurorului General pe Bogdan Licu, care a primit aviz negativ de la CSM. În opinia reprezentanților Reset, profilul moral și profesional al lui Bogdan Licu nu îl califică pentru o astfel de funcție. Luni, Bogdan Licu a primit aviz negativ din partea colegilor săi procurori din Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, la care a fost propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, salutară pentru Guvernul Bolojan! Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale...
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții magistraților la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre problemele din justiție.
Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...
România nu își mai permite să aibă pensionari speciali, pensiile speciale fiind ”un fel de Caritas”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu, la Digi24. Ea le-a transmis magistraților că îi înțelege. ”Este foarte greu să renunți la un lucru care ți s-a dat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

