Tăieri drastice de la bugetele unor instituții, în urma rectificării bugetare operate de Consiliul General al Capitalei! Administrația Spitatelor a rămas fără 38 de milioane de lei, din fondurile alocate inițial, unitățile de învățământ, fără 28 de milioane de lei, iar RATB și RADET, fără 60 de milioane de lei. La polul opus, personalul din primărie împreună cu Administrația Lacuri Parcuri și Agrement au primit în plus 50 de milioane de lei.
DAN DARABONȚ, viceprimar, București: "Sunt lucruri care n-au fost date la o parte, dar au fost amânate. Sunt sume care au fost redistribuite, în acest moment. Sperăm ca, până la sfârșitul anului, să mai facem o reajustare."
Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că rectificarea bugetară a fost cauzată de faptul că Guvernul nu și-a plătit datoria de 40 de milioane de euro. În replică, premierul Victor Ponta susține că va achita datoria pe care o are față de Primărie.
VICTOR PONTA, premierul României: "Sigur că o să îi dăm, în măsura în care îi avem prevăzuți în buget. Anul acesta, nu am avut nimic prevăzut în buget. Știți foarte bine că am o relație excelentă cu primarul general, cu domnul Oprescu."
Dacă Executivul nu va face plata acestei sume până la sfârșitul anului, există posibilitatea ca Primăria să realizeze o nouă rectificare bugetară pe minus.
Ciprian Ciucu, edilul Capitalei, caută soluții de finanțare pentru a echilibra bugetul Primăriei. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că trebuie să aducă la zi prețul chiriilor pentru "locuințele convenabile" pe care le gestionează Administrația Fondului Imobiliar.
Două dosare penale au fost deschise în urma tăierilor ilegale de arbori, între care și un stejar secular, din pădurea de la Băile Felix, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Firma care execută operațiunea de curățare a pădurii de arborii uscați...
Unele primării există doar pentru angajați, nu pentru cetățeni. O spune premierul Ilie Bolojan la o zi după angajarea răspunderii în Parlament pe pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare.
Protest al sindicaliștilor din cadrul Federația Columna-Scor, cea mai mare organizație sindicală și reprezentativă din Asistența Socială, joi, la sediul Ministerului Finanțelor! Potrivit reprezentanților federației sindicale, la mișcarea de protest...
Proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025 vor intra, miercuri, în dezbatere parlamentară. Potrivit programului aprobat de birourile permanente unite ale Senatului și Camerei...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

