Date companie
 
 
 
 

Bursele elevilor, din toamnă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : burse elevi
 

Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei, începând din septembrie, conform Legii Învățământului Preuniversitar. Totodată, bursele de performanță și de studiu dispar, dar apare bursa tehnologică. Bursa de performanță era alocată elevilor olimpici, iar cea de studiu mergea către elevii care aveau media generală a anului școlar anterior între 7,50 și 9,50. Elevii de gimnaziu și liceu vor primi, în noul an școlar, burse de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică. Locul burselor de performanță este luat de bursele de excelență olimpică, prevăzute cu sume între 700 și 3.000 de lei pe lună. Bursa de merit ajunge la 450 de lei, bursa socială crește până la 300 de lei, iar bursa tehnologică are valoarea de 400 de lei. Mamele minore reintegrate într-o unitate școlară vor primi o bursă lunară de 700 de lei. Bursele elevilor sunt achitate din bugetele locale, iar numărul acestora este condiționat de banii alocați în acest scop. Beneficarii sunt elevii de la cursurile cu frecvență la zi din învățământul preuniversitar.


Bursele elevilor, din toamnă

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2