Cadrele medicale amenință că vor ieși în stradă! Până la finalul acestei săptămâni, Colegiul Medicilor din România va stabili, cu toți profesioniștii din sănătate, calendarul de proteste, care, din toamnă, vor avea diferite forme. Potrivit președintelui Colegiului, Vasile Astărăstoae, se vor organiza, pentru început, adunări generale, la care vor fi participa reprezentanți ai organizațiilor profesionale ale medicilor, asistenților, pacienților și sindicatelor. Printre soluțiile propuse de cadrele medicale pentru rezolvarea problemelor din sistem se numără rectificarea bugetară, creșterea alocațiilor pentru acest sector și majorarea veniturilor personalului, după un calendar bine stabilit.
prin telefon: EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătății "Dacă vom cădea de acord că toate aceste lucruri sunt în regulă, vor fi forme finale. Dacă nu, putem continua discuțiile."
prin telefon: VASILE ASTĂRĂSTOAE, președinte, Colegiul Medicilor din România "Urmează consultări, dar, cum am spus, vom avea conferință de presă în comun, adunări. Mișcările propriu-zise sunt din toamnă, ca să vadă cei care decid, că nu mai vrem sa fim marginalizați."
Dacă autoritățile nu vor răspunde solicitărilor, vor urma pichetări și demonstrații în luna septembrie, greve în octombrie, urmând ca în noiembrie să se treacă la demisii în bloc în sistemul de sănătate.
Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă, care precede începutul postului Paștelui. Această perioadă este una de tranziție, care îi pregătește pe credincioși pentru cel mai aspru post al anului, atât din punct de vedere alimentar...
Mii de sindicaliști din patru confederații sindicale au participat la un protest în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului. Ei solicită creșterea salariului minim și a pensiilor, respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populației, precum și protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, excluzând, totodată, concedierile.
Peste 1000 de polițiști din penitenciare au protestat, la sediul Ministerului Justiției, acuzând lipsa de transparență, amenințările cu restructurarea și subfinanțarea sistemului. Sindicaliștii cer un buget care să asigure integral cheltuielile de funcționare, salariile și investițiile necesare.
A 28-a ediție a Concursului Național de Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Geografie, este în desfășurare, la Colegiul Tehnologic ”Viaceslav Harnaj” din București. Anul acesta, la concurs participă 105 liceeni, din...
Proteste în fața Ministerului Economiei! Blocul Național Sindical și Sindicatul Liber Navalistul au cerut salvarea Șantierului Naval Mangalia, aflat în colaps.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

