Date companie
 
 
 
 

Calcule cu virgulă la Ministerul Educației

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Martie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : evaluare, schimbari, educatie, simulare, examene
 

Copiii de clasa a VIII-a se pregătesc de simularea probei de Limba română pentru Evaluarea Națională. E drept, elevii din foarte multe județe și Municipiul București au pus burta pe carte de acasă săptămâna aceasta, pentru că din cauza vremii școlile au fost închise în mai multe zone din România. Un factor care nu a fost luat în calcul de Ministerul Educației. Astfel copiii intră de mâine în febra examenelor deși mulți dintre ei nu au putut participa la recapitulări înaintea simulării primului test important din viața lor. Lucrurile vor sta însă cu totul altfel înainte de probele din vară.

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter
"Spre deosebire de alți ani, absolvenții clasei a VIII-a vor da examenul de Evaluare Națională imediat după încheierea cursurilor. Până anul trecut, elevii mai beneficiau de o săptămână liberă pentru a se putea pregăti. Ei vor avea prima probă, potrivit calendarului examenelor, în 11 iunie, în timp ce ultima zi de școală este 8 iunie. Redacția Național TV a adresat o serie de întrebări Ministerului Educației, pentru a lămuri de ce au fost alese aceste date, având în vedere că anul școlar pentru ceilalți elevi se încheie în 16 iunie iar în mod normal, ceilalți copii se vor afla încă în centre."

Potrivit regulamentelor, în timpul unui examen, fie Evaluarea Națională, fie examenul de Bacalaureat, în interiorul instituției de învățământ au acces doar elevii care susțin examenul, profesorii supraveghetori și cei din comisii. Cum se va proceda cu restul elevilor care, în mod normal, ar trebui să fie prezenți la cursuri?

Răspunsul Ministerului Educației, adresat unuia dintre reporterii noștri, nu a reușit însă decât să complice lucrurile.

"Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a se desfășoară în centre de examen stabilite de comisiile județene care gestionează și monitorizează acest examen. În cazul în care în aceste centre există elevi care încă au cursuri, programul acestora în zilele în care se desfășoară probele EN VIII se reorganizează după un program aprobat la nivelul Consiliului de administrație al unității de învățământ" spun reprezentanții Ministerului, care adaugă:

"Profesorii care fac parte din centrele de examen și de evaluare, prin inspectoratele școlare județene, au solicitat descongestionarea calendarului de examene naționale, astfel încât perioadele de evaluare ale diferitelor examene să nu se mai suprapună. De asemenea, un alt aspect luat în calcul privește evitarea pe cât posibil a prelungirii probelor examenelor naționale până în perioadele cu temperaturi ridicate."

Reiese deci că reprezentanții Ministerului pot prevedea temperaturile ridicate de la jumătatea lunii iunie. Ei știu deja că în 11 iunie nu va fi la fel de cald ca în 18 iunie, de exemplu. Totuși, viscolul prognozat de specialiștii Agenției Naționale de Meteorologie pentru luna februarie nu a fost prevăzut, așa că la simulare copiii pot participa fără o recapitulare în prealabil. Prin urmare, ne întrebăm dacă dubla măsură aplicată de Ministerul Educației nu ascunde și alte interese. Vom continua demersul nostru și în cadrul emisiunii Miezul Problemei, unde vom dezbate principalele probleme cu care se confruntă învățământul românesc.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Emoții la Evaluarea Națională, proba de Limba română ( 15 Iunie 2020 )

    Absolvenții clasei a-VIII-a au început astăzi probele la Evaluarea Națională! Ei au susținut prima probă la Limba și literatura română. La primul subiect au avut de analizat și de răspuns la mai multe cerințe pe baza unui text la prima vedere - „Zborul”, scris de Sorin Titel.

  • Criza educației ( 6 Iunie 2020 )

    UNICEF avertizează că accesul inegal la învățământul de la distanță adâncește criza educației! Reprezentanții organizației susțin că 1,2 miliarde de elevi sunt în continuare afectați de închiderea școlilor din cauza pandemiei de COVID-19.

  • Potențialul tinerilor români, condiționat de educație și sănătate ( 12 Februarie 2020 )

    Cu educația și sănătatea de acum, un copil născut în România, în 2017, va avea, la 18 ani, o productivitate de doar 60% din potențial. Cel puțin așa rezultă din Indexul Capitalului Uman calculat de Banca Mondială, pe baza...

  • Noi cărți de identitate ( 17 Ianuarie 2020 )

    Schimbări importante, în ceea ce privește actele de identitate ale românilor! Din vara anului viitor, oamenii vor putea cere cărți de identitate electronice. Așa arată un regulament al Uniunii Europene.

  • Ar putea fi permis, în curând, accesul la liceu al elevilor cu medii sub 5 ( 22 Noiembrie 2019 )

    O nouă perspectivă pentru elevi! Ministerul Educației supune dezbaterii publice un proiect menit să modifice un ordin al fostului ministru, care interzicea accesul la liceu al elevilor cu medii sub 5. Astfel, potrivit noilor...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2