Caniculă în țară! România se topește iar meteorologii anunță că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare. Temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și apoi în cele de deal. Temperaturile maxime vor fi, în general, între 32 și 40 de grade Celsius, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime cuprinse între 18 și 25 de grade Celsius, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Oamenii fac față cu greu caniculei din această perioadă.
“Stau la umbră, beau apă, încerc să evit soarele. Nu îmi mai vine să ies chiar în mijlocul zilei, dar totuși e bine că e vacanță și ies orice ar fi.”
“Este foarte cald, ar trebui sa fim protejați. De exemplu în țările arabe, autoritățile au pus o zona în care sunt umbrele și se stropește foarte mult, astfel încât sa nu fie atât de cald, destul de greu, nu ne ajung loțiunile solare și nimic altceva. Trebuie să bem multă apă, atât. Mă simt mai obosită, sigur mă trezesc mai târziu, deși fac eforturi să mă trezesc devreme. Caldura înseamnă stres și asta înseamnă creștere în greutate și o serie de deficiențe.”
Autoritățile au anunțat măsuri speciale pentru perioadele de caniculă. În București, în mai multe zone intens circulate au fost instalate sisteme de răcorire cu apă pulverizată, menite să reducă disconfortul termic pentru pietoni. 113 cișmele și opt dușuri stradale îi ajută pe bucureșteni și turiști să treacă mai ușor peste această perioadă. Hidratarea este și ea extrem de importantă, iar specialiștii recomandă să purtăm haine deschise la culoare și lejere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

