A patra ediție a caravanei ”Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România, evidențiază o realitate îngrijorătoare. Peste 70% dintre persoanele testate în opt localități din șase județe au diabet, hipertensiune, colesterol mare sau suferă de obezitate. Aproape 1.000 de oameni din mediul rural au beneficiat de controale și analize medicale gratuite, în perioada 3 mai – 29 iunie. Voluntarii implicați în caravană s-au axat pe depistarea bolilor cardiovasculare, a diabetului și a obezității.
CEZAR IRIMIA, președinte, Alianța Pacienților Cronici din România ”Lipsa educației sanitare este precară în România suntem pe ultimul loc în ceea ce privește educația sanitară din UE, iar screening nu avem pe nicio patologie cronică, chiar dacă au fost mediatizate diferite forme de screening, ele nu există, de aceea, bolile cronice și în special cancerul, care face multe victime, sunt depistate în faza avansată, unde costurile de tratament cresc, iar speranta de viață scade.”
CĂTĂLINA LUPU, medic voluntar ”Ar fi bine să nu diagnosticăm în stadiul de diabet. Ar fi bine să se efectueze anual screening-uri care să cuprindă și glicemie și hemoglobină glicozilată și, cu ajutorul acestor progame de screening, să descoperim pacienții la risc pentru prediabet.”
Dacă organizatorii caravanei și voluntarii au arătat că știu ce fac și că sunt pregătiți să facă față provocărilor din sănătate, reprezentantul Ministerului Sănătății nu pare familiarizat cu sistemul sanitar și nici cu realitatea.
DAMIAN CLAUDIU CONSTANTIN, secretar de stat, Ministerul Sănătății ”Deci, din punctul meu de vedere, trebuie făcute modificări astfel încât să fie o împărțire eficace în România a medicilor. Așa cum am spus, 65 din medicii din România sunt în centrele universitare, restul de 35 sunt împărțiți în celelalte județe și disproporția asta afectează pacienții, precum și activitatea medicală din unitățile sanitare.”
Pe lângă investigații și analize, medicii, asistentele medicale și elevii de școli sanitare care au făcut voluntariat în caravană le-au oferit oamenilor și informații și broșuri cu privire la prevenția în boli cardiovasculare și controlul diabetului. De asemenea, au oferit sfaturi despre nutriție și schimbarea stilului de viață și au încurajat persoanele prezente să discute cu medicii de familie despre problemele lor de sănătate.
În general, oamenii sunt preocupați de alimentație, stres ori mișcare fizică, atunci când este vorba despre starea de sănătate. Din păcate, se vorbește prea puțin despre efectul spațiului de locuit asupra organismului și asupra psihicului.
Obezitatea, o problemă de sănătate publică majoră, care afectează tot mai multe persoane, indiferent de vârstă! În țara noastră, prevalența obezității este în creștere, ceea ce indică o posibilă viitoare creștere a incidenței cancerelor asociate.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...
EcoFest 2021, la start! Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional de Film Ecologist ECO FEST România „Pentru Sănătatea Pământului” va debuta, luni, la Craiova, iar organizatorii promit numeroase surprize pentru participanți.
Asociația Forța Fermierilor a organizat, astăzi, un mars de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Protestatarii cer ca agricultura să fie inclusă în lista de priorități strategice de anul acesta.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019