Studenta criminala, Carmen Bejan, va afla luna viitoare daca va naste în libertate sau dupa gratii. Ea a cerut instantei Tribunalului Arad sa nasca in libertate, dar judecatorii au respins solicitarea. Avocatii ei au facut, insa, recurs la Curtea de Apel Timisoara. Luni, instanta Curtii de Apel a amanat pronuntarea sentintei, pâna pe 9 aprilie. Magistratii vor sa verifice în ce masura conditiile din penitenciar sunt potrivite pentru nasterea si cresterea unui copil. Asta dupa ce Carmen Bejan a invocat in repetate randuri conditiile precare din penitenciar, atat in ceea ce priveste hrana (ea fiind vegetariana) si cazarea, cat si nivelul intelectual al tovaraselor de celula. Cererea tinerei, de a naste in libertate, este contestata de vaduva victimei.
LUCRETIA SHROT, vaduva victimei "- Un criminal când si-a facut crima, pus cheia pe el si trimis unde nu se mai aude în lume. Ea asa o crezut? Ca scapa daca face un copil în puscarie, ca-i da drumul justitia afara sa-l creasca. Asta nu cred."
RADU ZANDOMENI, avocat "Familia victimei sa stiti ca este o familie religioasa si de obicei privesc lucrurile cu multa întelepciune. Firesc ca în suflet le este foarte greu sa accepte ca o tânara sa ia viata într-un mod atât de brutal asa cum a procedat condamnata."
Familia barbatului ucis de Carmen Bejan si de iubitul ei nu o iarta pe studenta.
LUCRETIA SHROT, vaduva victimei "- O veti ierta vreodata? Daca o iarta dumnezeu si al doilea justitia si apoi eu. Daca ei o iarta, o iert si eu."
Carmen Bejan are de ispasit o pedeapsa de 20 de ani în închisoare. Femeia si fostul ei iubit au fost condamnati pentru omor deosebit de grav, dupa ce au ucis si transat un barbat, în camera de camin. Tânara a ramas însarcinata în timp ce-si ispasea sentinta la penitenciarul din Arad. Tatal copilului este un barbat condamnat pentru trafic de droguri.
Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.
În premieră, Curtea de Apel București a organizat, joi, o conferință extraordinară de presă, prezidată de șefa instituției, Liana Arsenie, în care au fost abordate situațiile grave prezentate în documentarul Recorder, ”Justiție capturată”.
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
Anchetă la Timișoara, după ce un muncitor nepalez a căzut de pe schela unui bloc în construcție și a decedat! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a căzut, vineri-dimineață...
Magistrații Judecătoriei Sector 1 au amânat din nou, marți, judecarea dosarului în care fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, este acuzat de propagandă legionară. Anterior, judecata în cauză din etapa camerei preliminare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

