Trei milioane de lei! Atât a cheltuit Guvernul, dupa inundatiile din 2005, in scopul construirii a peste 200 de case, pentru romii sinistrati din satul bacauan Rotunda. Locuintele au fost devastate, insa, chiar de beneficiari, iar pagubele depasesc 100.000 de lei. Dupa ce au furat tot ce s-a putut, romii s-au mutat într-o alta comuna. Totusi, nu au fost exonerati de raspundere, ci sunt chemati în instanta.
VASILE PASCU, primar, com. Gura Vaii "Noi am dat în judecata pentru recuperarea prejudiciului."
Romii care au plecat din Rotunda au acum adevarate palate.
VOX "Mi-am luat materiale, mi-am cumparat loc aici, în comuna Stefan cel mare. Unul câte unul am venit încoace."
VOX "Ne-au urcat sus pe deal. Nu aveam dispensar, n-aveam sa ne urcam sa luam o pâine, erau copii bolnavi, n-aveam cum sa ma duc cu ei."
Pentru a mai recupera o parte din banii investiti, autoritatile au închiriat casele, pentru o perioada de 15 ani.
VASILE PASCU, primar, com. Gura Vaii "S-au scos la licitatie. Au fost luate de cei care dispun cât de cât de bani, pentru a le aduce la forma initiala. Sunt locuite de români, care multi o sa le considere case de vacanta."
GRIGORE STANCIU, chirias "E frumos, e curat, nu e poluat si aici va fi o priveliste fantastica vara, primavara."
Timp de cinci ani, chiriasii caselor din Rotunda vor plati doar 500 de lei pe an, dupa care au posibilitatea sa le cumpere.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Jaf criminal, în comuna Vela din județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, fost viceprimar și actual consilier local și poștaș, a fost jefuit și ucis în propria casă. Principalul suspect...
Accident mortal în Coțofănești, județul Bacău. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Drama s-a soldat cu doi morți și doi răniți, după ce o mașină în care erau cinci oameni s-a lovit de un TIR.
Vremea rea din ultimele ore a provocat numeroase pagube. ISU București-Ilfov a anunțat că a intervenit la zeci de situații de urgență, majoritatea provocate de copaci căzuți și acumulări de apă.
Escrocii din mediul digital acționează fără odihnă, pentru a-i atrage în capcană pe utilizatori. Conform avertismentului transmis de IPJ Giurgiu, escrocii fură numele și fotografiile de pe rețelele de socializare, pentru a crea conturi false...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

