Sfarșit tragic, pentru Sorin Țerbea, membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Omul de afaceri, care era și președintele Federației de Futsal, și-a pierdut viața într-un accident aviatic. Elicopterul pe care îl deținea s-a prăbușit, imediat după decolare, într-un lac din comuna mureșeană Tăureni. Alte patru persoane - pilotul și o familie de afaceriști germani - au decedat în accident. În schimb, o angajată a lui Țerbea a supraviețuit.
VOX "O urcat sus, o întors, eram încã cu ochii dupã el. Așa în partea stângã, a cãzut în apã, bubuiturã mare. Când am auzit o femeie care țipa acolo, atunci am intrat, am sãrit prin trestie și am intrat. Din fericire, am scos-o afarã."
Sătenii au făcut un lanț uman, pentru a scoate victimele din aeronava scufundată în lac. Până la sosirea salvatorilor, au reușit să recupereze din apă patru, din cele cinci trupuri ale oamenilor decedați în accident. Pompierii mureșeni, ajutați de scafandri, au desfășurat apoi o amplã acțiune de cãutare a corpului celei de-a cincea victime. Cadavrul a fost găsit după zece ore.
CORNELIU GROSU, prefect, jud. Mureș "Am căutat cu bãrci, am cãutat cu scafandri."
Femeia care a scãpat cu viațã se aflã acum la spital, sub atenta monitorizare a medicilor.
LAVINIA ORAC, medic, Spitalul Jud. de Urgență Tg. Mureș "Un traumatism minor, o plagã la nivelul scalpului și contuzii la nivelul extremităților. Fãrã leziuni, momentan, care sã îi punã viața în pericol."
O echipă de criminaliști din cadrul Poliției Române a ajuns în județul Mureș, pentru a coordona ancheta deschisă în urma tragediei.
Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent.
Tragedie pe munte, în zona Prăpăstiile Zărneștilor din Parcul Național Piatra Craiului! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a decedat, după ce a căzut de pe un perete abrupt de pe un versant...
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

