Date companie
 
 
 
 

Cinci pacienți și-au pierdut viața, în urma incendiului de la „Matei Balș”

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Ianuarie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : incendiu, Matei Bals
 

Incendiu cu urmări grave, la Institutul "Matei Balș" din Capitală! Cinci pacienți și-au pierdut viața, iar peste 100 au fost evacuați, unii dintre ei fiind mutați în alte saloane ale spitalului, iar alții fiind transferați la diferite unități medicale din București. Autoritățile continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauza producerii tragediei. Aceștia iau în calcul mai multe ipoteze, printre care și cea a unui scurtcircuit. Șeful statului, Klaus Iohannis, și premierul României, Florin Cîțu, au felicitat rapiditatea intervenției echipajelor de salvare la locul producerii incendiului.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu."

Klaus Iohannis a subliniat că vinovații de această tragedie vor fi trași la răspundere.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Este foarte clar că trebuie rapid trase niște concluzii și venit cu soluții. Situația se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamț, avem acum aici, la „Balș”, această tragedie, au fost incendii mai mici la alte spitale și, cu siguranță, motivele sunt diverse, ele sunt anchetate și anchetele vor scoate, fără îndoială, la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat și vinovații vor fi sancționați."

Premierul Florin Cîțu a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește sistemul medical din România.

FLORIN CÎȚU, premierul României

"Deși au fost alocate resurse importante acestui sector, doar anul trecut au fost alocate aproape 65 de miliarde de lei, adică 6,1% din PIB, doar o foarte mică parte din acești bani au fost alocați investițiilor."

Șeful Executivului susține că este inadmisibil ca tragedii precum cea de la Matei Balș să se repete.

FLORIN CÎȚU, premierul României

"Angajaților din administrație, angajaților din Ministerul Sănătății, inspecțiilor județene de sănătate, inspecțiilor de control ale Ministerului Sănătății, le spun ieșiți din birouri și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă. Este momentul ca în România fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba pentru care este plătit."

Și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a reacționat în urma tragediei de la Matei Balș. Acesta a precizat că nu are informații potrivit cărora în spital ar fi fost nevoie sau ar fi fost suplimentată sursa de încălzire. Totodată, el a mai subliniat că Institutul Matei Balș nu a dus lipsă de fonduri în ultimii ani, ci a beneficiat de investiții în permanență.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • O țigară i-a fost fatală ( 1 Noiembrie 2025 )

    Sfârșit tragic în localitatea Buduslău, din județul Bihor! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat în vârstă de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a adormit cu țigara aprinsă, iar casa i-a fost cuprinsă de flăcări. 

  • Incendiu de la o țigară, soldat cu moartea unui om ( 31 Octombrie 2025 )

    Incendiu cu o victimă, în județul Iași! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce locuința sa din Valea Lupului a luat foc, posibil de la o țigară...

  • Incendiu greu de controlat, în Prahova ( 24 Octombrie 2025 )

    Incendiul izbucnit pe o suprafață de teren acoperită cu deșeuri, în comuna Ariceștii Rahtivani din județul Prahova, s-a extins pe o suprafață de peste 3.500 de metri pătrați și pare greu de stins. Focul mistuie totul, pe amplasamentul...

  • Casă în flăcări, în Bihor ( 22 Octombrie 2025 )

    Un incendiu violent a izbucnit la o casă din localitatea bihoreană Rontău. O familie formată din șase copii și doi adulți a reușit să se salveze la timp, dar locuința lor, construită pe circa 100 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate. 

  • Mașini în flăcări, oameni evacuați ( 19 Octombrie 2025 )

    Incendiu pe bulevardul Pipera, în localitatea Voluntari, din județul Ilfov. Flăcările au distrus două mașini și s-au extins la o țeavă de gaze. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2