Date companie
 
 
 
 

Circulația în Capitală, îngreunată de gheață și ninsoare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Ianuarie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : capitala, precipitatii, bucuresteni, iarna, politisti, masuri, zapada, prognoza, gheata, pietoni, fracturi, carosabil
 

Iarna va continua să-și facă de cap și în următoarele zile, anunță meteorologii, care spun că din arsenalul fenomenelor meteo nu vor lipsi poleiul, ceața, vântul și căderile de precipitații. La munte, acestea vor fi mixte, în timp ce în vestul țării, se vor semnala ploi, pe arii extinse. Zăpada a pus deja stăpânire pe arterele Capitalei, acolo unde, cu o zi în urmă, poleiul le-a dat mari bătăi de cap atât șoferilor, cât și pietonilor! Traficul de pe Șoseaua Giurgiului a fost paralizat, după ce un autobuz a derapat și s-a ciocnit cu un camion militar și cu un microbuz. În doar câteva minute, s-a format o coadă lungă de câțiva kilometri.

VOX "Mașina era goală, se îndrepta către 1 Decembrie, să ridice călătorii, și s-a întâmplat din cauza poleiului, de pe partea cealaltă, aici. "

VOX "Șoferul a spus "Ia uite cum este pe șosea!" Și mașina, efectiv, nici nu mai mergea. Și mașina, așa, încet, a luat-o la vale, deci n-a mai avut ce să mai facă."

În loc să ajungă la serviciu sau la piață, aproape 100 de bucureșteni au ajuns la spital, cu fracturi, entorse și alte traumatisme.

VOX "Am căzut de două ori pe șoldul drept."

VOX "- Am alunecat! S-a frânt rotula, aici. - Ce v-au spus medicii? - Trebuie să vin la operație.

VOX "- Cum ai reușit? - Mi-a alunecat piciorul într-o parte. - Și ce ai? Ce ți-au zis medicii? - Operație! Trei luni de zile pe dreapta."

Victimele poleiului au înroșit linia Serviciului Unic de Urgență 112.

ALIS GRASU, manager, Serviciul de Ambulanță București " Înregistrate, 370 de solicitări. Dintre acestea, 60 de persoane au prezentat suspiciuni de fracturi, luxații, entorse, iar 32 de persoane au prezentat traumatisme la diverse nivele prin cădere."

Polițiștii le recomandă șoferilor să nu plece la drum cu mașinile neechipate corespunzător pentru iarnă și chiar să amâne deplasarea, în cazul în care carosabilul este acoperit de polei. La rândul lor, pietonii sunt rugați să poarte încălțăminte cu aderență bună în cazul unui trotuar alunecos. Totodată, patronii de magazine și locatarii trebuie să știe că riscă să fie amendați, în cazul în care nu curăță porțiunile de trotuar situate în fața proprietăților.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Mobilizați pentru asigurarea traficului feroviar ( 22 Februarie 2026 )

    Trenurile circulă în condiții de iarnă, în țară. Compania feroviară CFR SA a anunțat că va continua mobilizarea angajaților pentru asigurarea condițiilor de trafic în contextul vremii nefavorabile.

  • Iarnă în toată regula ( 17 Februarie 2026 )

    Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.

  • Mașină furată din Marea Britanie, depistată în România ( 3 Februarie 2026 )

    Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...

  • Prins în capcana ilegalităților ( 1 Februarie 2026 )

    Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...

  • Revolta localnicilor îngroziți de crima adolescenților ( 26 Ianuarie 2026 )

    Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2