Date companie
 
 
 
 

Competiție în pași de dans, la Oradea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Aprilie 2024
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : campionat dans ORRO Oradea
 

Weekend în pași de dans, la Oradea! În acest weekend, pe parcursul a trei zile, Oradea Arena găzduiește prima ediție a Campionatului Internațional de Dans ORRO, la care participă circa 2.000 de sportivi dansatori, din 20 de țări europene. În competiție sunt înscriși sportivi cu vârste cuprinse între 6 și 75 de ani, începători sau veterani. Oradea este reprezentată de 50 de perechi, dintre care, 25 sunt de la Clubul Sportiv ”Exclusive”.

(AMBIANȚĂ MUZICALĂ DANS) 

BIANCA PUȘCAȘ, organizator, Campionatul Internațional de Dans ORRO ”ORRO vine, ca și denumire, din Oradea, România. Noi dorim să creem aici o tradiție, pentru orașul Oradea, ne dorim să aducem cât mai mulți sportivi. În acest moment avem peste 1.000 de dansatori înscriși la competiția noastră.”

RAUL AVRAM, arbitru internațional, Federația Română de Dans Sportiv ”Cred că, pentru prima ediție, concursul ORRO Internațional este de bun augur pentru orădeni și s-a ridicat la cele mai înalte standarde.”

OANA VESZI, antrenor, Clubul Sportiv „Exclusive” Oradea ”Participarea pentru sportivii orădeni a însemnat multe ore de pregătire. Dansul, să știți că este un sport foarte frumos, elegant, grațios, dar, totodată, presupune mult efort, multe sacrificii, un stil de viață echilibrat și sănătos.”

LIVIU GALE, concurent, Clubul Sportiv „Exclusive” Oradea ”Ne-am pregătit destul de mult, având în vedere că, după campionatul național, am avut și multe cantonamente, cu antrenori buni.”

MAYA IVAN, concurentă, Clubul Sportiv „Exclusive” Oradea ”Ne dorim să ajungem campioni, dar noi nu vrem să țintim neapărat spre anul acesta. Anul viitor, următorii ani, trebuie să ajungem cât mai sus în lumea dansului.”

MIRUNA MIHEȘ, concurentă, Clubul Sportiv „Exclusive” Oradea ”Pentru mine, dansul sportiv înseamnă modul meu de a mă exprima, de a-mi exprima orice emoție și mijlocul prin care mă pot elibera de toate grijile care le am și o artă, în primul rând, dar și un sport.”

Un juriu format din 25 de arbitri naționali și internaționali vor desemna câștigătorii Campionatul Internațional de Dans ORRO, în baza unor criterii foarte clare.

RAUL AVRAM, arbitru internațional, Federația Română de Dans Sportiv ”Sunt niște criterii care țin de muzicalitate, sunt niște criterii care țin de modul în care își coordonează corpul, sunt criterii care țin de coregrafie, suntem foarte pregătiți la acest nivel și România, după cum știți, are mulți campioni mondiali, campioni europeni și așa mai departe.

(AMBIANȚĂ MUZICALĂ DANS) 

Campionatul Internațional de Dans ORRO este organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv și este cotat de WDSF - Federația Internațională de Dans Sportiv.


Competiție în pași de dans, la Oradea

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2