În sfârșit, autoritățile au stabilit condițiile privind începerea anului școlar! Ministrul Educației, Monica Anisie a dat asigurări, astăzi, că a pregătit revenirea elevilor la școală în condiții de siguranță. Ea a precizat că se va deschide un portal intitulat educațiacontinuă.edu.ro, unde elevii și părinții pot găsi informațiile necesare cu privire la noul an școlar. Anisie spune au fost identificate soluții în ceea ce privește desfășurarea procesului educațional, dar și în ceea ce privește măsurile sanitare impuse, în actuala situație epidemiologică. Astfel, au fost puse la punct ghiduri, organizate pe fiecare nivel de învățământ, de la educația timpurie, până la învățământul vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, învățământul special. Totodată, au fost create repere metodologice, care vin în sprijinul profesorilor.
MONICA ANISIE, ministrul Educației „Astfel, profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică, realizată înainte de suspendare cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor și ceea ce elevul a reținut în perioada în care învățământul s-a mutat în spațiul online.”
Anisie susține că sunt prevăzute măsuri prin care cadrele didactice se pot concentra asupra elevului și nu pe birocrație. La rândul lui, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că declarația pe propria răspundere a părinților, extrem de controversată în ultimul timp, a fost eliminată, iar triajul epidemiologic se va face observațional.
NELU TĂTARU, ministrul Sănătății „Nu va mai fi acea declarație pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem acel triaj observațional, din informarea părintelui sau observarea elevului, precum și adaptarea sau nu după un triaj epidemiologic, cu exsitența unui personal medical calificat. Fiecare din acești elevi, va fi însoțit în toată această perioadă, iar nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui. Copiii de la grădiniță, pâna la 5 ani, nu vor purta mască. Regulile impuse, în condițiile unei pandemii, le vom respecta în funcție de fiecare scenariu în parte. Vrem și considerăm că cele mai multe școli desfășoară o activitate într-un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămane la latitudinea și liberatea, adapării celor 3 scenarii la fiecare unitate școlară.”
Ministrul Sănătății a mai precizat că menținerea distanței este, în continuare obligatorie, și că este nevoie de culoare de siguranță și de o decalare a programului pentru clasele primare. Tătaru a menționat că pe 7 septembrie va fi prezentată situația fiecărei școli, iar, pe 10 septembrie, consiliile de administrație vor comunica în ce mod au decis să înceapă școala.
Măsuri speciale până pe 21 ianuarie, aplicate de CFR SA în contextul vremii geroase! Avertizarea meteo de vreme deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi minime ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius, a dus la mobilizarea...
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, este preocupat de inegalitățile care marchează pensiile militarilor. El și-a propus să elimine nedreptățile din interiorul sistemului, în care doi oameni care au avut funcții și activitate similare...
Ordonanța de Urgență pentru completarea unor măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept ”Ordonanța trenuleț”, va ajuta Guvernul să gestioneze bugetul ”în mod responsabil”, asigurând stabilitate până la adoptarea bugetului pe anul viitor, a afirmat premierul Ilie Bolojan într-o postare, pe Facebook.
Situația din localitatea bihoreană Sântimreu, unde s-a ajuns accidental la o acumulare de gaze în timpul forării unui puț la peste 120 de metri adâncime, este în atenția autoritățillor. Imediat după semnalarea situației, Comitetul Județean...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

