Consiliul General al Municipiului București a dat undă verde proiectului inițiat de edilul general, Sorin Oprescu, privind construirea autostrăzii suspendate. Aceasta va avea lungimea de 13,5 kilometri, va uni Lacul Morii de Șoseaua Colentina și va costa 1,5 miliarde de euro.
MANUELA POPESCU, președinte, Comisia de Urbanism a C.G.M.B. "De la Străulești, ajungem la Herăstrău, subtraversăm cu un tunel, ieșim prin spatele Casei Presei Libere, ne ducem o parte pe traseu la sol, o parte din pasajele denivelate la intersecție cu bulevardele mari! Ajungem pe partea cu Lacul Morii, pe zona constructorilor și intrăm pe Virtuții prin pasaj subteran, ne racordăm prin pasaj subteran!"
Mașinile ar urma să cricule, pe această arteră, cu 80 de kilometri la oră, iar din nordul până în sudul orașului, șoferii nu ar face mai mult de 20 de minute.
MANUELA POPESCU, președinte, Comisia de Urbanism a C.G.M.B. "Cel puțin 1,5 miliarde! Noi sperăm ca, din acești bani, să obținem măcar 80% din fonduri europene!"
Dacă autoritățile vor reuși să asigure bugetul necesar, lucrările la autostrada supendată ar putea demara în primăvara anului viitor.
Blocaj în recepția finală a autostrăzii A10, pe lotul Sebeș-Turda! Recepția a fost suspendată din cauza unor probleme apărute în perioada de garanție a lucrări, iar constructorul italian intervine pentru remediere. Lucrările de remediere...
Rezultatele alegerilor parțiale organizate, duminică, în țară, arată că PSD își menține încă statutul de forță politică, în special în zona rurală. Fostul lider social-democrat, Marcel Ciolacu, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte...
Candidații la funcția de primnar general al Capitalei au votat încă de la primele ore ale dimineții.
Șoferii începători ar putea să nu mai aibă acces la mașini puternice. Ar fi urmarea unui proiect de lege depus de un deputat USR.
Anul acesta, România va plăti dobânzi de 11 miliarde de euro, cât valorează investiția în Autostrada Moldovei, a declarat premierul Ilie Bolojan, marți-seară, la Antena 3 CNN. Diferența pe care țara noastră o înregistrează între cheltuielile pe care...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

