Date companie
 
 
 
 

Corina Chiriac se desparte de emisiunea ”Opriți Timpul”

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Mai 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : colaborare, nationaltv, corina, chiriac, opriti, timpul, despartire, memorii
 

Anul acesta, îndrăgitul spectacol de televiziune „Opriți Timpul” împlinește 13 ani de când intră, în fiecare duminică, în casele dumneavoastră. 13 ani de când Corina Chiriac și invitații săi vin cu povești din viețile lor, vă cântă, vă amuză, vă distrează. Pe 9 septembrie 2007, Corina Chiriac a și-a făcut intrarea, ca moderatoare, în platoul emisiunii “Să v-amintiți Duminica”, difuzată de Național TV. Pe 21 septembrie 2014, emisiunea și-a schimbat numele în "Opriți timpul" și, de asemenea, și-a modificat formatul. Calitatea invitaților și conținutul emisiunii nu s-au schimbat, însă. Ștacheta a fost la înălțime tot timul, iar dumneavoastră ați apreciat acest lucru, de-a lungul timpului. Primăvara lui 2020 vine cu schimbări. Național TV și Corina Chiriac au decis să încheie colaborarea.

„Am decis astfel să mă retrag din colaborarea cu Național Tt. Mulțumesc tuturor membrilor echipei și colegilor de breaslă pentru o fructuoasă colaborare de mai bine de 12 ani. A fost un privilegiu pentru mine să încercăm să "Ne-amintim Duminica" și să "Oprim Timpul" împreună. Sutele de ediții filmate până anul ăsta, în data de 11 Martie, vor fi revăzute de azi înainte de către alte și alte rânduri de telespectatori. Mulțumesc echipei televiziunii Național Tv pentru găzduire și urez tuturor emisiuni frumoase în viitor”, notează artista pe pagina sa de socializare.

Despărțirea de Corina Chiriac marchează profund echipa care i-a fost alături de-a lungul timpului.

„Vorbesc în numele echipei când spun că regret nespus decizia Corinei de a se retrage din echipa care a oprit timpul de mai bine de 6 ani și care a făcut telespectatorii să își amintească fiecare duminică de peste 12 ani. Atât eu cât și întreaga echipă am fost onorați să lucram cu o artistă desăvârșită care a strălucit și va continua să strălucească, chiar dacă a luat decizia de a se retrage din televiziune. Profesionalismul și rigurozitatea Corinei au fost exemplu atât pentru mine cât și pentru colegii mei de la Național Tv. Îi dorim Corinei mult succes și inspirație în realizarea cărții cu amintiri și abia așteptăm să răsfoim paginile unei vieți, cu siguranță, memorabile”, notează producătorul emisiunii ”Opriți Timpul”, Raluca Olaru.

Directorul postului de televiziune, Călin-Mircea Popa, are numai cuvinte de apreciere cu privire la colaborarea cu îndrăgita artistă.

„Odata cu retragerea din scena a doamnei cantecului national, Corina Chiriac, se incheie o etapa frumoasa, pe de o parte, in istoria recenta a National TV, iar pe de alta parte, in viata profesionala a noastra, a tuturor oamenilor mai vechi sau mai noi din echipa de productie, care, alaturi de indragita vedeta, au realizat, timp de peste 12 ani, celebrele emisiuni “Sa v-amintiti duminica” si “Opriti Timpul”. Realizate mai mereu sub presiunea ratingului, cele doua productii au adunat saptamanal, in fata micului ecran, sute de mii de telespectatori. Media audientei generale, numai in aces sezon, a fost de 305.000 telespectatori pentru fiecare minut al tuturor celor 8 editii premiera cate au putut fi realizate pana la instituirea starii de urgenta in Romania. In 2020, minutele de aur ale fiecarui spectacol de televiziune au atins praguri foarte mari, de pana la trei sferturi de million de persoane, ceea ce insemna o cota de piata cuprinsa, frecvent intre 5 si 8%. Dupa o serie de redifuzari, programate in aceasta vara, spectacolele vor continua din toamna, cu un prezentator surpriza, alaturi de Adrian Enache, a carei identitate va fi dezvaluita in perioada imediat urmatoare.”

Îndrăgita artistă mai are, însă, multe de spus fanilor săi. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Corina le-a dezvăluit fanilor că a început să-și scrie memoriile. A promis că le va aduna într-un volum care, fără îndoială, va fi pe placul iubitorilor de muzică, artă și frumos. Îi mulțumim Corinei Chiriac pentru faptul că ne-a încântat, de-a lungul anilor, cu vocea, surâsul și energia sa extraordinară.


Corina Chiriac se desparte de emisiunea ”Opriți Timpul”

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2