Numărul persoanelor decedate în urna tragediei din clubul Colectiv, în creștere! Alți cinci răniți s-au stins la spital, numărul deceselor ajungând, astfel, la 44. Asta, după ce în cursul zilei de sâmbătă au murit nouă răniți, fiind cea mai neagră zi de după noaptea de groază din Colectiv. Medicii avertizează, însă, că bilanțul ar putea fi și mai dramatic. În spitale sunt acum aproape 50 de pacienți care se zbat între viață și moarte, dintre cei peste 100 care mai sunt internați. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că pacienții care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferați, indiferent dacă sunt asigurați sau nu, precizând că toate costurile aferente transportului și tratamentului vor fi suportate de către stat. Răniții care pot suporta transferul în afara țării vor fi transportați și cu un avion al NATO, aeronava putând efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele românești, a precizat ministrul Apărării, Mircea Dușa. El a precizat că sprijinul NATO vine la solicitarea autorităților române. Numărul celor care vor fi transferați nu este cunoscut, deoarece deplasarea depinde de starea lor de sănătate. În sprijinul răniților a venit și Gigi Becali. Omul de afaceri a declarat că este dispus să ofere oricâți bani este nevoie, însă, oferta sa nu are, deocamdată, finalitate.
GIGI BECALI, finanțator F.C.S.B. "Deci oricâți bani e nevoie, eu dau. Pentru că așa a vrut Dumnezeu să am. Ziceți că ați vorbit și cu ministrul? Cu ministrul am vorbit aici și mi-a spus: domnule Becali, nu avem nevoie. Dacă avem nevoie cumva, chestiune de procedură, probabil plăți ceva repede în străinătate. Pentru că le ia și două zile la Guvern aprobarea. Acum primul ministru nu poate da Ordonanță de Urgență, doar Hotărâre de Guvern. Apelez la dumneavoastră și după aia vă dăm banii. I-am zis că pun 2-3 milioane în cont, dar mi-a zis că nu e nevoie, omul."
Administrația Cimitirelor și Primăria Generală a Capitalei au pus la dispoziție locuri de veci gratuite pentru victimele din clubul Colectiv. Familiile celor care au decedat vor primi astfel ajutor pentru a-i îngropa pe tineri.
ȘTEFĂNEL MARIN, primarul general interimar al Capitalei "Am dispus conducerii Administrației Cimitirelor să identifice locuri de veci încât să venim efectiv în sprijinul persoanelor decedate. Până în acest moment sunt 12 solicitari, dintre care 3 în provincie și 9 în București. În afară de locurile de veci, punem la dispoziție și lucrările necesare înhumării, inclusiv soborul de preoți ai bisericilor aflate în curtea cimitirelor."
Medicii anunță că alți 10 răniți ar putea fi duși în Anglia, Finlanda și Norvegia. Sunt de asemenea în pregătire transferuri în Franța și Germania pentru începutul săptămânii viitoare. Pacientii vor fi asistati pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD și sprijinite de medici și personal de specialitate din Ministerul Apărării.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...
Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

