Asociația Oamenilor de Afaceri din România dezaprobă măsurile de creștere a taxelor și impozitelor, în anul 2014, considerând că acestea vor afecta direct și indirect întreg mediul de afaceri. Într-un comunicat de presă, Asociația Oamenilor de Afaceri din România precizează, printre altele, că înțelege necesitatea acoperirii multiplelor cheltuieli bugetare obligatorii, unele fiind generate de măsurile inconsecvente adoptate în perioada 2010-2011, dar consideră greu de înțeles măsuri precum cea de creștere a accizei pe combustibili, ca sursă de realizare a lucrărilor de infrastructură, în condițiile în care Guvernul nu adoptă măsuri de utilizare integrală a fondurilor europene destinate acestui sector. Pe de altă parte, A.O.A.R. susține lărgirea bazei de impozitare, inclusiv adoptarea unor măsuri nepopulare cu condiția ca sursele financiare să fie folosite eficient pentru stimularea inovării, a creativității și dezvoltării afacerilor capabile să genereze creștere economică durabilă. Asociația Oamenilor de Afaceri respinge creșterea fiscalității pentru scopul finanțării excesive a cheltuielilor destinate funcționării administrațiilor centrale și locale, inclusiv prin investiții fără impact economic sau social. Pentru creșterea veniturilor bugetare, autoritățile au anunțat, pentru anul viitor, majorarea accizelor la carburanți, impozitarea construcțiilor speciale deținute de persoane juridice și creșterea redevențelor, cu excepția petrol și gaze, cu 25%.
CAZUL ICSID ARB/05/20- Micula case
Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul Columbia a emis marți, 14 aprilie 2026, un alt ordin prin care impune sancțiuni României, pentru nerespectarea continuă a obligațiilor impuse în procesul de executare...
Șoferii care nu achită amenzile de circulație rămân fără permis. Măsură este stabilită prin ordonanță de urgență, adoptată de Guvern. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, este un mecanism clar, stabilit împreună cu Ministerul Afacerilor Interne...
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...
Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

