Este Ajunul Crăciunului! Casa este curată, bucatele sunt pregătite, iar pomul este împodobit, în așteptarea darurilor pe care le va aduce Moș Crăciun în această seară. Ajunul Crăciunului este bogat în datini, și sunt mulți români, în special la sate, care le respectă. Astfel, pentru seara de Ajun, gospodinele pregătesc covrigii și colacii care vor fi dați colindătorilor. În tradiția populară, colacii trebuie să amintească de mâna Crăciunesei, femeia care a ajutat-o pe Maica Domnului să-l nască pe Iisus și căreia i-au fost tăiate mâinile. De asemenea, se pregătesc turtele numite și ”scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Domnului Iisus.
ANA IACUB, reporter "Împodobirea bradului de Crăciun este, însă, una dintre datinile respectate de toți creștinii. Beteala, globulețele colorate și luminițele sunt asccesoriile care învie atmosfera sărbătorilor de iarnă în casele oamenilor. Bradul simbolizează prin forma sa triunghiulara Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit, cunoașterea și bogăția."
Masa din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Potrivit tradiției, Ajunul Crăciunului presupune un post aspru, fără mâncare și fără apă. Masa se pregătește seara, dar nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste nimic, până în momentul în care bucatele sunt binecuvântate de preot. Se spune că, dacă omul respectă această tradiție, va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi demn de Sfânta Împărtășanie. Potrivit unui alt obicei, în seara de Ajun, stăpânul casei trebuie să adune de prin vecini toate lucrurile împrumutate.
ANA IACUB, reporter ”Cam atât despre tradițiile și obiceiurile privind Ajunul Crăciunului. Este vremea colindului. Pregătiți turtele, colacii, nucile, prunele, merele și bănuții, pentru că, auziți, vă bat colindătorii la ușă.”
Magia sărbătorilor de iarnă domină, la Târgul de Crăciun din Oradea! Încă de la momentul deschiderii, pe 28 noiembrie, Piața Unirii atrage ca un magnet vizitatori de toate vârstele, dornici să trăiască bucuria colindelor, să asiste la spectacolele...
Sărbători de iarnă ca-n povești, la Oradea! Voia bună, colindele, spectacolele muzicale cu artiști îndrăgiți, surprizele plăcute, darurile și bucatele delicioase fac din Târgul de Crăciun organizat în Piața Unirii cel mai atractiv loc din orașul de pe Crișul Repede.
Tradiția nepieritoare a târgului de Crăciun atrage oamenii, indiferent de vârstă, în fiecare an. Târgul de Crăciun de la Oradea este o dovadă că magia sărbătorilor de iarnă este mai presus de toate. În fiecare zi, târgul din centrul Oradiei...
O nouă seară magică, la Târgul de Crăciun din Oradea! Copii, adolescenți, părinți și bunici, cu toții s-au bucurat din plin de atmosfera târgului organizat în inima Oradiei, locul în care colindele și surprizele plăcute nu contenesc, iar decorul îndeamnă...
Spiritul Crăciunului ne aduce pe toți împreună și ne face să ne gândim la ce am făcut, gândit, încercat și gustat bun în acest an. La Oradea, surprizele nu contenesc. Aici poveștile au final fericit și amintirile se creează la Târgul de Crăciun, alături de cei dragi, de familie și de prieteni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

