Date companie
 
 
 
 

Declarația Unică, ultima zi

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Iulie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : ANAF, amenda, termen, unica, declaratia
 

Astăzi a fost ultima zi de depunere a Declarației Unice. Aceasta a fost completată și depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au avut, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică. Pentru cei care au depus la termen, online, Declarația Unică, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificația se acordă corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii. Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a Declarației Unice se sancționează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit Codului de Procedură Fiscală. Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat recent că au fost depuse peste 600.000 de declarații unice. 30% dintre acestea sunt în format online. El a menționat că, până la 1 septembrie, cei care au depus declarația pe hârtie vor putea intra cu parolă, de acasă, în spatiul virtual, ca să-și confirme datele introduse de ANAF. După această dată, toate vor fi online si se comunica numai online intre Fisc și contribuabili.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Crescătorie ilegală de reptile ( 16 Ianuarie 2026 )

    Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...

  • Nevoia de fermitate a statului român ( 9 Septembrie 2025 )

    Au trecut patru luni de la catastrofa de la Salina Praid și nimeni nu a plătit cu funcția pentru ceea ce s-a întâmplat. Asta a remarcat liderul UDMR, Kelemen Hunor, care consideră că nu se poate fără consecințe. ”Au trecut patru luni de la catastrofa de la Praid...

  • Amendă pentru o ”glumă” la 112 ( 11 August 2025 )

    Problema reală și gravă a violenței domestice, aruncată în derizoriu de o femeie care i-a pus pe jar pe polițiști, după ce a sunat la 112 cu pretextul că este agresată de soț. Polițiștii au fost alertați de femeie că s-ar fi aflat pe autostrada A2 și că ar fi fost agresată...

  • Focar de infecție, la o fermă de oi și capre ( 16 Aprilie 2025 )

    Nereguli grave descoperite de comisarii Protecției Consumatorilor, la o fermă din Domnești, județul Ilfov! În urma unor sesizări privind mirosurile insuportabile și mizeria, comisarii ANPC au verificat, marți, ferma respectivă, care ”funcționează...

  • Ajutor de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici ( 13 Martie 2025 )

    Ajutor pentru pensionari! Premierul Marcel Ciolacu a anuțat că Executivul adoptă documentația necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici. Aceștia vor primi prima tranșă luna viitoare.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2