Date companie
 
 
 
 

Diaconescu pune conditii Guvernului, pentru Oltchim. Ponta și Videanu se acuză reciproc de eșec

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Septembrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : diaconescu, videanu, ponta, modificari, europa, contract, oltchim, avocati
 

Toată planeta este interesată să cumpere combinatul Oltchim! Cel puțin așa a declarat Dan Diaconescu, proaspăt revenit în țară, după deplasarea în străinătate. Diaconescu le-a spus jurnaliștilor care îl așteptau la Aeroportul Otopeni că a plecat prin Europa în căutarea unor noi piețe de desfacere pentru salvarea combinatului Oltchim.

DAN DIACONESCU, câștigător licitație "Nu sunt nici președinte, nici premier. Sunt un biet ziarist din Caracal care vrea să salveze Oltchim. Căutăm noi piețe de desfacere, pentru a reporni, poate de luni, dacă Guvernul o să accepte condițiile noastre."

În timp ce Dan Diaconescu lua pulsul planetei în cazul Oltchim, la Ministerul Economiei, avocații săi propuneau deja unele modificări la contractul de privatizare a combinatului. Avocatului lui Diaconescu, Daniel Fenechiu, a anunțat cã urmeazã sã fie discutate, punct cu punct, cele douã seturi de propuneri ale cumpãrãtorului.

DANIEL FENECHIU, avocat "- Sindicatul solicită să fie inclus în contract un set de 5 propuneri. - Vreți ca Oficiul de Privatizări să vă dea garanții că AVAS și Electrica nu se vor îndrepta spre Oltchim dupa ce îl preluați? - De vreme ce oficiul a putut majorarea creanțele Oltchim în avantajul AVAS, cred că pot să acționeze și în beneficiul Oltchim. De altfel nu ar fi o situație foarte fericită să se încheie contractul și a doua zi să se introducă o cerere de insolvență formulată de unii dintre creditorii bugetari."

Între timp, premierul Victor Ponta și fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, se acuză reciproc pentru blocajul intervenit în privatizarea Oltchim.

VICTOR PONTA, premierul României "În 2009 se putea salva Oltchim mult mai usor. Practic timp de 3 ani, din motive obiective sau subiective, a devenit o societate în situație fără ieșire. Atât Ministerul Economiei și A.N.A.F. investighează cauzele. Vom sesiza D.N.A., instituțiile statului, fără să putem recupera mult din ce s-a pierdut."

ADRIEAN VIDEANU, fost ministru al Economiei "Victor Ponta este singurul vinovat de închiderea Oltchim și de eșecul procesului de privatizare. Cer cuplului politico-mediatic Ponta-Dan Diaconescu să pună capat acestui circ."

Premierul Victor Ponta l-a atenționat pe Diaconescu că are termen până luni, 1 octombrie, să plătească 45 de milioane de euro. Dacă până atunci, acesta nu va achita banii, Guvernul va numi un alt management la Oltchim. Dan Diaconescu a declarat miercuri că, dacă Guvernul acceptă condițiile puse de avocații săi, cele 45 de milioane de euro vor ajunge în conturile statului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2