Date companie
 
 
 
 

Dialogul surzilor, pe legea salarizării

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Iulie 2026
Categorie : Social - economic
 

Federațiile sindicale din Educație au refuzat să participe la discuțiile pe tema legii salarizării, programate, joi, la Ministerul Muncii. Miercuri, sindicaliștii SANITAS au adoptat aceeași poziție. Conform comunicatului comun transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală ”Alma Mater” nu doresc să legitimeze prin prezența lor o consultare pe care o consideră lipsită de substanță. ”Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale, care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul și ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec și cinic, că mai mult de atât nu se poate, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanților”, se arată în comunicat. Sindicaliștii susțin că actualul proiect al legii salarizării încalcă actele normative adoptate de Guvern după încheierea grevei generale din Educație, din 2023, și susțin că Executivul nu își respectă angajamentele asumate. Cele trei federații solicită Parlamentului să respingă actualul proiect de lege sau să promoveze o variantă care să reflecte importanța activității desfășurate de angajații din Educație. Marți, Curtea de Apel București a suspendat proiectul de lege al salarizării, la cererea Sanitas. Judecătorii au reținut o vădită aparență de nelegalitate din cauza lipsei consultării reale, iar decizia obligă Guvernul să reia negocierile oficiale cu sindicatele din sistemul public. Proiectul legii salarizării unitare reprezintă o reformă asumată de România prin PNRR.


Dialogul surzilor, pe legea salarizării

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2