Din lipsă de personal, Poliția Locală din Bistrița se vede nevoită să angajeze o firmă de pază pentru a-și putea îndeplini îndatoririle. Primăria are bani pentru plata salariilor polițiștilor, dar nu poate face angajări, pentru că posturile din sitemul bugetar sunt, în continuare, blocate.
FLORIN FRANDES, director executiv, Poliția Locală Bistrița "Avem în jur de zece posturi vacante, pe care, de ani de zile, nu le putem ocupa, pentru cã, dupã cum știți, la nivelul administrației posturile sunt blocate. Sunt câteva posturi cheie care ne afecteazã activitatea. Și asta se vede la nivelul orașului, pentru cã nu mai putem sã acoperim nevoile reale.''
Poliția Locală va plăti firmei de pază care va câștiga licitația peste 230 de mii de lei pentru următoarele opt luni. Firma va asigura paza la Centrul de Cazare a Persoanelor fără Adãpost, la Biserica Evanghelicã, la sediul Direcției Municipale de Servicii Sociale și în Piața Decebal.
MIHAI RUSTI, purtător de cuvânt, Primăria Bistrița "Existã un deficit de personal în ceea ce privește paza obiectivelor, care revin în sarcina poliției locale. Și anul trecut am avut asemenea contracte și s-au dovedit a fi avantajoase, din punct de vedere financiar.''
Poliția Locală din Bistrița are, în prezent, 46 de angajați, dintre care jumătate sunt agenți de teren.
România face un pas major în modernizarea serviciilor de urgență, finalizând tranziția către conceptul Next Generation 112 și poziționându-se, astfel, printre statele europene avansate în domeniu. La sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență 112...
O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Două dosare penale au fost deschise în urma tăierilor ilegale de arbori, între care și un stejar secular, din pădurea de la Băile Felix, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Firma care execută operațiunea de curățare a pădurii de arborii uscați...
Semnal de alarmă transmis de Poliția Română, după ce, pe rețelele de socializare, a început să circule o imagine falsă, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, asociată în mod eronat cu cazul crimei din județul Timiș! ”Atenție la dezinformare!
Gala ”35 de ani de SMURD”, sâmbătă-seară, la Târgu Mureș! Sub sloganul ”SMURD - 35 de ani în slujba fiecărei secunde”, evenimentul a reunit toate categoriile care activează în sistemul de asistență medicală de urgență, voluntari, parteneri instituționali...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

