Date companie
 
 
 
 

Din nou acasă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Sosire pompieri Grecia
 

Pompierii români care au intervenit în Grecia pentru stingerea incendiilor de vegetație au revenit acasă și au povestit cât de greu le-a fost să potolească flăcările. La începutul lunii iulie a acestui an au fost trimiși primii 40 de salvatori, iar la jumătatea lunii au fost schimbați și a fost suplimentat numărul lor cu încă 52.

col. ALEXANDRU CSILIK, prim-adjunct ISU Bihor, șeful modulului României în Grecia

”Echipa pe care am coordonat-o timp de 14 zile a acționat preponderent. Mai exact, 10 zile pe insula Rodos. Pot să vă spun că în primele patru zile ale misiunii noastre am avut cele mai dificile intervenții. Incendii de o amploare uriașă și incendii care se manifestau în zone urbane, în păduri de pin, în livezi de măslin. Și împreună cu pompierii eleni și cu cei slovaci am reușit să stăpânim aceste incendii și după patru zile să avem doar mici focare. Prima noastră misiune a fost deja să localizam un incendiu care s-a propagat la câteva locuințe, inclusiv și o tavernă era în flăcări. La un moment dat, am primit o informație din care rezulta că ar fi prinsă o persoană în interiorul tavernei. Spre norocul nostru, după ce am pătruns în interior, nu a fost nimeni în interior, dar executând recunoașterea perimetrală a obiectivului am identificat și animale pe care le-am salvat pe timpul acțiunii. ”

RAED ARAFAT, șef, Departamentul pentru Situații de Urgență

”Vă uitați la colegii care au lucrat, în principal, în zona Rodos. Și care au avut multe intervenții și care au colaborat foarte bine și cu pompierii greci, dar și cu pompierii slovaci și din alte zone care au venit să ajute. Pentru România, ce au făcut a fost extraordinar. Ne-au reprezentat foarte bine. Toate informațiile și toate datele pe care le-am primit din partea părții elene, dar și din partea Mecanismului de Protecție Civilă Europeană și a Centrului de Coordonare Europeană au fost extrem de pozitive.”

În locul pompierilor întorși acasă, alți 90 de salvatori din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din România au plecat vineri spre Grecia cu o aeronavă C-27 J Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române. Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în șapte autospeciale de stingere incendii de pădure, patru autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri, o autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 litri și alte trei vehicule pentru transport personal.


Din nou acasă

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2