O partidă ilegală de pescuit era să-i coste viața pe doi bărbați din Suceava. Cei doi braconieri, dintre care unul polițist de frontieră, se aflau la pescuit pe un lac de pe raza unui ocol silvic. Surprinși de paznic, ei au recunoscut că pescuiesc ilegal, după care au încercat să fugă. Paznicul i-a somat să se oprească, însă cei doi l-au ignorat. Ca să-i oprească, paznicul a tras un foc de avertisment în aer. Cum pescarii și-au continuat goana, omul de la pază s-a luat după ei. La un moment dat, însă, acesta s-a împiedicat, iar arma cu alice s-a descărcat accidental, cei doi fugari fiind răniți. Bărbații au fost transportați de urgență la spital, unde le-au fost extrase alicele. Acum, cei doi bărbați sunt în afara oricărui pericol, însă, vor fi cercetați penal pentru braconaj. În ceea ce-l privește pe polițistul de frontieră-braconier, acesta va fi sancționat și de superiorii săi.
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Câinele polițist Șuier a devenit amintire. ”Există prieteni care nu poartă epoleți, dar poartă în inimă o misiune mai grea decât multe uniforme. Acel prieten a fost Șuier, un câinele polițist care a devenit mai mult decât un partener de serviciu, a fost simbol, o emblemă...
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit într-o mașină de teren aproximativ 19.000 de pachete de țigări de proveniență duty-free, în valoare de peste 366.000 lei. Marfa urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Incendiu puternic în localitatea Voitinel, județul Suceava! Focul a izbucnit în timpul nopții și a cuprins mai multe anexe gospodărești. Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Voitinel, Bilca și Gălănești au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat un cetățean de origine palestiniană care a încercat să intre ilegal în România, ascuns pe osia semiremorcii unui ansamblu rutier.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

